Schimbare majoră de la Finanțe! Ce se întâmplă de la 1 septembrie

394

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat că a fost pus la punct un nou sistem de comunicare între ANAF şi contribuabili.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a precizat că ANAF nu va mai trimite scrisori acasă de la 1 septembrie, iar totul se va face online. În sistemul virtual, contribuabilul poate oricând să opereze modificări cu privire la situaţia sa financiară şi fluxul de venituri.

Toată populaţia, persoană fizică, care are venituri din alte activităţi şi aşa mai departe, a primit acasă prin Poşta Română o parolă de acces cu o listă scurtă de paşi de parcurs. Cu acea parolă omul se poate înscrie în spaţiul virtual să-şi depună acestă declaraţie unică. Au fost în ultimele zile, până pe 16, când era termenul iniţial,  foarte multe mii de români care depuneau online şi atunci sistemul, normal că a început să încetinească mersul – nu neapărat bunul mers- şi ne-am extins până pe 31 iulie, aşa că mai sunt câteva zile, după care se vor plăti şi amenzi, a spus ministrul Finanţelor.

Acesta a spus că până la 1 septembrie cei care au depus pe hârtie vor putea intra cu parola de acasă în spaţiul virtual să îşi confirme datele introduse de ANAF, iar după această dată „toate vor fi online şi se comunică numai online între noi şi contribuabili”.

„O să dăm probabil un timp de gândire, până la 1 septembrie, probabil o lună şi ceva de zile, astfel încât cei care au depus pe hârtie să intre cu parola de acasă în spaţiul virtual să îşi confirme datele, poate colegii mei au greşit când au introdus în sistem, şi la 1 septembrie efectiv toate vor fi online şi se comunică numai online între noi şi contribuabili. Nu mai trimitem plicuri acasă, s-a închis”, a mai spus şeful de la Finanţe.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.