18 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Schimb datorii istorice contra vaccin anticancer!

Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a propus oficial Cubei compensarea datoriei istorice faţă de România, în schimbul tratamentului anticancer pe care îl dezvoltă această ţară, arată un document oficial al Ministerului Finanţelor.

În data de 2 decembrie 2018, ministrul Eugen Teodorovici şi Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea au efectuat o vizită în Cuba, controversată la acea vreme. Potrivit documentului, „ministrul Teodorovici a precizat că scopul vizitei este de a debloca problema datoriei Cubei faţă de România şi de a identifica proiecte comune de cooperare în domeniul economic şi al sănătăţii”. Ministrul Finanţelor a propus, astfel, „să fie valorificate unele facilităţi medicale şi de cercetare din ţara noastră prin realizarea unor proiecte comune în domeniul oncologiei, diabetologiei şi famaceutic, care să permită României să realizeze venituri compensatorii faţă de datoria Cubei şi să găsească soluţii pentru tratamentele contra cancerului”, potrivit documentului.
În acest sens s-a agreat constituirea unui grup de lucru, la nivel tehnic, care va analiza posibilităţile de cooperare în domeniul medical şi farmaceutic. „În condiţiile în care partea cubaneză va fi de acord cu propunerea de cooperare în domeniul medical şi alte domenii identificate de ambele părţi, va fi necesar să se identifice o soluţie din punct de vedere juridic, astfel încât operaţiunea respectivă să fie luată în considerare ca o compensare a datoriei Republicii Cuba faţă de România, cu respectarea legislaţiei în vigoare din România privind reglementarea drepturilor valutare provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională desfăşurată înainte de 31 decembrie 1989 şi din conturile de cliring şi barter. În acest sens, este necesară clarificarea poziţiei autorităţilor cubaneze”, susţine Ministerul Finanţelor.
Cu toate acestea, se pare că autorităţile din Cuba vor să menţină problema datoriei separat de eventuale colaborări cu România. „Ulterior vizitei ministrului Teodorovici în Cuba, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul României, vice-preşedintele Cabrisas a arătat că partea cubaneză doreşte să se menţină linia de separaţie între problema datoriei Cubei faţă de România şi cooperarea bilaterală”, mai arată documentul Finanţelor.
Cuba avea la finalul anului trecut o datorie neplătită către România de 1.522.725.577,78 ruble transferabile, în contul exporturilor derulate de ţara noastră înainte de 31 decembrie 1989. Aceasta a crescut faţă de anul 2017, când se situa la 1.488.797.459,06 ruble transferabile. Cu toate acestea, Cuba a refuzat dintotdeauna plata acestei datorii, considerând-o ştearsă din momentul în care rublele transferabile nu au mai existat. „Politica actuală a guvernului cubanez este de ştergere în totalitate a datoriilor exprimate în ruble transferabile, având în vedere că această monedă nu mai există”, arată documentul Guvernului.
Ca propunere de rezolvare a situaţiei, Ministerul Finanţelor a sugerat că „ministerele abilitate vor stabili modalitatea de abordare în continuare a subiectului datoriei Cubei faţă de România şi următoarele căi de acţiune în susţinerea demersului de reglementare a acesteia”. Scandalul vizitei în Cuba În decembrie 2018, Eugen Teodorovici şi Sorina Pintea au făcut o vizită-fulger de 10 ore la Havana, Cuba. Această delegaţie a fost ţinută secretă de către oficiali, până când o serie de informaţii despre vizită au apărut în presă. A stârnit furori, de asemenea, şi faptul că Eugen Teodorovici şi Sorina Pintea au plecat în Cuba pe ruta Bucureşti – Moscova – Havana, iar biletele de avion au costat 15.000 de dolari.
Eugen Teodorovici a explicat, ulterior, că vizita a vizat „datoria istorică a Cubei” şi relansarea relaţiilor comerciale, precum şi chestiuni legate de cooperarea în domeniul medical. „Nu am fost în vacanţă. De succesul acestei misiuni va depinde viaţa copiilor şi de PSD-işti, şi de PNL-işti, şi de USR-işti (…) Toţi ştiau că am fost acolo, şi serviciile noastre secrete”, a declarat Eugen Teodorovici. Explicaţii au venit şi din partea ministrului Sorina Pintea, care a clarificat zvonurile cu privire la un program experimental medical de 150.000 de dolari. „Sunt mai mute medicamente care sunt în cercetare şi care vor intra în studii clinice inclusiv în SUA. Este vorba de medicamente oncologice pentru cancerul pancreatic şi glinom, medicamente care au statut de medicamente orfane în SUA şi care se utilizează în acest moment. Avem două vaccinuri contra cancerului pulmonar care sunt devoltate de către Centrul de Imunologie Moleculară din Havana. Apoi există un produs pentru tumori ale pielii, înregistrat în Cuba din 2016, injectabil, care a fost folosit cu foarte mult succes acolo. Apoi există un medicament care ar putea evita amputările de labe ale piciorului pentru pacienţii cu complicaţia diabetului. E în uz din 2007, folosit cu foarte mare succes. Sunt lucruri foarte concrete pentru care am mers, nicidecum pentru un proiect de 150.000 de euro sau de dolari”, a spus atunci Pintea.
Detalii, aici!
Sursa foto: gov.ro

Alte subiecte :

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Citește și :