Scene teribile pe autostradă! Totul a fost înregistrat de camera de bord a unui șofer de TIR

407

Un şofer român de TIR a trăit clipe de coşmar după ce a fost implicat într-un grav accident pe o autostradă din Italia. Totul a fost surprins live de camera de bord a românului.

Accidentul s-a întâmplat, în urmă cu o săptămână, pe o autostradă din Italia.

Şoferul a povestit, într-o postare pe Facebook, tot ce a trăit în noaptea în care o şoferiţă beată a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie.

„O noapte liniștită, ca oricare alta, aceeași cursă, aceeași autostradă, aceeași oră. Semnalizez, intru în depășire la un coleg de Cluj. 5 secunde până la impact. Mă apropii încet de cabina colegului, îi văd luminile în bord, o Scanie Alba. Drumul liber, nimeni în fața noastră, mă apropii de geam și deodată simt o izbitură puternica”, a scris tânărul şofer român.

Imediat după izbitura puternică, şoferul nu a realizat nici măcar ce s-a întâmplat, pentru că nu a văzut nimic.

Un autoturism, condus de o şoferiţă şi în care se mai afla un tânăr, a intrat în plin în partea din spate a TIR-ului, iar impactul a fost foarte puternic.

Tânărul a povestit apoi cum le-a acordat primul-ajutor celor două victime ale accidentului.

„Doi pasageri, o ea și un el. Ea la volan, el pasager. Ea plânge, urla, el tremura și se tine de coaste. Fug spre cabina, îmi arunc bocancii, iau o sticla de apa și ii dau sa bea. In toată agitația încerc să-mi aduc aminte ce am învățat la cursurile de prim ajutor. El tremura, ea urla in continuare. Fug din nou in cabina, iau perna, plapuma și le duc, le pun pe jos și-l așez pe el. Fug iar in cabina, iau trusa de prim ajutor. Îmi pun manusele, caut caut bandaje și pansament, la naiba, nu găsesc. Tremur, in sfârșit reușesc sa desfac pachetele. O bandajele pe ea, pierde mult sânge la mâna, o dau jos și-o sprijin de mașina. Plânge. Ma întorc la el. Tremura, și se pierde. Încerc sa ii pun masca, degeaba. Leșina. Doua minute mai târziu, ajunge ambulanta și îmi ia locul. Ea tremura, eu tremur, el nu mișcă”, a scris şoferul în postarea de pe Facebook.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.