Scandal într-un oraș din vestul țării, după ce primarul a propus desfiinţarea unor instituţii de cultură

112

Municipiul Lugoj are parte de un nou scandal, după ce primarul Claudiu Buciu a propus desfiinţarea mai multor instituţii de cultură.

În această situaţie se află Serviciul de administrare a Cinematografului, Casa de Cultură, Galeria de Artă şi Şcoală de Artă. Preluarea activităţilor acestor instituţii de Primărie, printr-o nouă structură, va fi supusă la vot în şedinţa Consiliului Local de luni, 27 iunie.

Propunerea a fost criticată de ministrul culturii, Lucian Romaşcanu, care a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care scrie că primarul Claudiu Buciu are alergie la cultură şi le cere cetăţenilor să nu-l mai voteze. În replica, edilul Lugojului i-a răspuns ministrului.

Conform proiectelor de hotărâre, cele patru instituţii de cultură se vor desfiinţa din 1 septembrie. Personalul tehnic va fi preluat din data de 1 iulie, în termen de 60 de zile, de aparatul de specialitate al Primarului. Funcţiile de conducere şi o parte din cele de execuţie, ocupate sau vacante, vor fi desfiinţate.

De asemenea, patrimoniul instituţiilor desfiinţate va fi preluat de către Unitatea Administrativă a Municipiului Lugoj.

sursa – radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.