14.2 C
Timișoara
vineri 28 martie 2025

Scandal într-o sală de forță din Timișoara. Un kickboxer a fost înjunghiat

Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat cu un cuțit într-o sală de sport din Timișoara. Bărbatul a ajuns la spital. 

Este vorba despre un luptător de Kickboxing din Timișoara, care a intrat într-un conflict cu alți doi tineri sportivi din Cărpiniș. Totul a început de la niște comentarii pe social media, iar apoi aceștia s-au întâlnit într-o sală de forță. Bărbații s-au luat la ceartă, iar apoi la bătaie. La un moment dat, un al treilea s-a implicat, care a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe kickboxer între omoplați. Bărbatul a fost dus cu ambulanța la spital, notează News.ro

Cei doi sportivi din Cărpiniș au fost găsiți în vama Cenad. Unul din ei, tânăr cu vârsta de 23 de ani, a fost arestat preventiv. Prietenul său de 26 de ani a fost reținut de polițiști în cursul serii de vineri, 9 august.

Cel de-al treilea, cel în vârstă de 29 de ani, care l-a și înjunghiat pe Kickboxer, a fugit. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare în lipsa acestuia. Poliția încearcă să-l găsească.

Kickboxeul a fost și el arestat pentru tulburarea liniștii publice, dar și pentru lovire și alte violențe. După ce a plecat din spital, acesta a fost reținut și s-a ales și el cu un mandat de arestare preventivă.

Nu este prima dată când luptătorul este implicat în scandaluri. În 2021, bărbatul s-a ales cu mașina incendiată.

Revenim cu amănunte.

Sursă: IPJ Timiș, News.ro 

Foto: News.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim de spălare

Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție și a rezervoarelor de înmagazinare, pe 31 martie, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei...

O nouă școală pentru copiii cu dizabilități va fi construită în Timișoara

O nouă clădire va fi construită pentru centrul școlar Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”. Consiliul județean Timiș a semnat contractul pentru lucrările...

Citește și :