Şase spitale din Timişoara riscă să rămână, de luni, fără încălzire

    386

    Spitalele din Timişoara vor rămâne, de luni, fără căldură, dacă decizia E.ON, de sistare a gazului pentru Colterm, rămâne în vigoare. Excepţie fac Spitalul „Victor Babeş” şi unitatea mobilă a Spitalului Militar din Timişoara, amenajată pe stadionul CFR.

    Pavilionul în care se află bolnavii de COVID 19 de la spitalul CFR depinde în totalitate de Colterm, iar dacă nu este rezolvată problema căldurii, ultima soluţie ar fi mutarea pacienţilor, doar că Acest lucru nu se poate face, însă, peste noapte, susține conducerea spitalului.

    La rândul său, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare, Constantin Luca, a declarat că spitalul pe care îl conduce nu are altă soluţie decât sistemul centralizat, iar situaţia este similară la Spitalul de Copii, din Timişoara, spune purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihai Gafencu.

    În cazul în care problema gazului pentru Colterm nu va fi rezolvată, vor fi afectate şi cele mai mari unităţi medicale din Timişoara: Spitalul Municipal şi Spitalul Judeţean.

    Acestora li se adaugă majoritatea şcolilor şi instituţiilor publice, dar şi aproximativ 50.000 de locuitori, branşaţi la sistemul centralizat de încălzire.

    LĂSAȚI UN MESAJ