18 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Săptămâna viitoare se eliberează autorizația de construire pentru Gara de Nord. Ministrul Transporturilor acuză întârzieri VIDEO

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și-a exprimat nemulțumirea în privința proeictului de modernizare a Gării de Nord din Timișoara. Acesta spune că sunt deja întârzieri și a cerut autorităților locale să grăbească eliberarea autorizației de construire.

„Gara de Nord din Timișoara trebuie să primească Autorizație de construire: Este important să înțelegem toți că Timișoara – Capitală Europeană Culturală, trebuie să aibă o gară modernă în anul 2023!”, a transmis ministrul Transporturilor. Reprezentanții Primăriei Timișoara au reacționat și au explicat situația.

Potrivit acestora, documentul va fi emis chiar săptămâna viitoare și lucrările ar putea începe.

„Autorizația de construire necesară începerii lucrărilor de modernizare a Gării de Nord din Timișoara a fost eliberată încă din data de 6 decembrie a anului trecut. Cererea pentru eliberarea acestei autorizații a fost depusă în 9 septembrie, aceasta fiind rezolvată, deci, în mai puțin de 3 luni. CFR a cerut, însă, ieri, modificarea soluției pentru modernizarea acestui obiectiv, fiind astfel necesară eliberarea unei alte autorizații de construire. Acest lucru nu este un moft al Primăriei Timișoara, ci o cerință legală. Schimbarea soluției va fi analizată săptămâna viitoare, în regim de urgență, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. Din punctul de vedere al Primăriei Municipiului Timișoara, în acest moment nu există niciun impediment pentru ca lucrările de modernizare a Gării de Nord să înceapă. Ne pare rău dacă domnul ministru a fost greșit informat”, a transmis Primăria Timișoara.

Contractul pentru reabilitarea Gării de Nord este semnat încă din toamna anului 2020. Șase luni s-a muncit la întocmirea proiectului tehnic și apoi s-a așteptat autorizația de construire. Valoarea proiectului se ridică la 20 de milioane de lei.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Citește și :