Salvați copiii continuă donațiile la Timișoara! VIDEO

89

Organizația Salvați Copiii a dotat cu aparatură medicală Secția de neonatologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență și pe cea a Spitalului de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Un monitor transcutanat de gaze sangvine, în valoare de 19.000 de euro, indispensabil unei îngrijiri medicale adecvate a copiilor cu afecțiuni foarte grave, a fost donat Secției de neonatologie a Spitalului Clinic de Urgență Timișoara.

Totodată, Salvați Copiii a dotat și Secția de neonatologie prematuri a Spitalului de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” cu o masă radiantă cu modul de resuscitare și un monitor de funcții vitale, în valoare totală de 20.000 de euro.

Monitorul transcutanat de gaze sangvine permite monitorizarea permanentă și non-invazivă a nivelurilor de oxigen și de dioxid de carbon din sânge, pentru copiii cu afecțiuni foarte grave.

„Este pentru al șaselea an în care continuăm programul de reducere a mortalității infantile, pentru că situația a fost și rămâne dramatică: în România mor de două ori mai mulți copii sub un an decât media europeană. Extraordinar, însă, este că acest program are rezultate imediate și cuantificabile în copii salvați”, afirmă președintele Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu, citată în comunicat, ea mulțumind companiei Profi România că s-a alăturat campaniei.

În ultimii patru ani, Organizația Salvați Copiii România a dotat cu echipamente în valoare de 94.000 de euro — incubatoare, monitoare de funcții vitale, ventilator de suport respirator și altele — Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, Spitalul Municipal de Urgență și Spitalul Județean de Urgență din Timișoara. Dotarea este parte a programului amplu de combatere a mortalității infantile pe care Salvați Copiii îl derulează de șase ani.

LĂSAȚI UN MESAJ