-1.9 C
Timișoara
joi 13 februarie 2025

Salonul internațional de invenții și inovații ”Traian Vuia” Timișoara


Timișoara a fost timp de trei zile capitala inventicii si inovației


La Palatul Administrativ al Consiliului Județean Timiș s-a desfasurat cea de a 10-a ediție a Salonului internațional de invenții și inovații ”Traian Vuia” Timișoara în perioada 13-15 iunie 2024. Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara în parteneriat cu Societatea Inventatorilor din Banat, Consiliul Județean Timiș și QUB TV a organizat un eveniment magistral la care au participat inventatori și cercetători din țară și din străinătate, universități, institute de cercetare, antreprenori, persoane fizice, elevi, studenți și doctoranzi. Au fost înscrise 280 de produse ale cercetării (brevete, cereri de brevet, mărci, proiecte) naționale și internaționale. Deschiderea oficială a Salonului de invenții și inovații ”Traian Vuia” Timișoara a avut loc joi, 13 iunie 2024, ora 12. Jurizarea exponatelor s-a realizat pe parcursul a două zile.

În premieră, vineri, 14 iunie 2024, ora 11, invitați din diverse domenii ale inventicii naționale și internaționale au participat la Masa rotundă cu tema ”Amintiri despre viitor”, un proiect pe care participanții l-au susținut și la ediția anterioară.
“Sâmbătă, 15 iunie 2024, ora 12, a avut loc un moment mult așteptat, decernarea medaliilor și a premiilor speciale. Am privit cu admirație inestimabilele creații ale minții și dăruirii umane. Au fost trei zile pline de emoție, entuziasm, curiozitate și bucurie! A fost celebrată inventica și am participat cu totii la o sărbătoare a creativității, acest proces complex, intuitiv și spontan al cărui element cheie este omul! Suntem onorați să fim noi, Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara, organizatorii unui eveniment emblematic pentru orașul Timișoara, un eveniment care demonstrează că rezultatul colaborării reprezintă un flux permanent și reciproc de noutate și progres”, a precizat dna prof.univ.dr. Narcisa Mederle, președintele Salonului Internațional de invenții și inovații "Traian Vuia" din Timișoara.


Marele premiu al Salonului internațional de invenții și inovații ”Traian Vuia” Timișoara a fost decernat Companiei ROMVAC București pentru activitatea de cercetare și inovare în domeniul medicinei veterinare și umane. ”A cerceta înseamnă a vedea ceea ce a văzut toată lumea și a gândi într-un mod în care nimeni nu a gândit.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Grupul de firme BEGA a încheiat patru noi contracte cu Romgaz, în valoare de 43 milioane de lei, prin Foraj Sonde Craiova SA

Compania de servicii petroliere Foraj Sonde Craiova (simbol bursier FOSB), partea a Grupului de firme BEGA, a anunțat încheierea a patru contracte cu producătorul...

Peste 100 de furnizori specializați în organizarea de evenimente, prezenți în acest weekend în Iulius Town, la Târgul pentru Mirese

Sărbătoarea iubirii voastre începe acum! În perioada 14 – 16 februarie 2025, Iulius Congress Hall găzduiește Târgul pentru Mirese, locul ideal unde viitorii miri...

Cum să avansezi în carieră

Citește și :