Salon VIN VEST 2018, desfăşurat în cinstea Centenarului Marii Uniri. Video

404

A pornit ca o idee interesantă a unei doamne pline de ambiție ce a dorit să revigoreze și în vestul țării cultura consumului de vinuri de calitate. Inginer Lucia Pârvu a perseverat și a învins. Acum, după 15 ani, evenimentul este unul din cele mai cunoscute și îmbină viticultura, industria, consumul, dar și calitatea. VINVEST 2018 a ajuns la o maturitate a acestui adevărat fenomen expozițional, științific și cultural.

Cel mai mare salon de vinuri din vestul ţării, Salonul Internaţional de Vinuri VINVEST- ediţia a XV-a- este pregătit să îşi primească vizitatorii începând de vineri, 30 martie, ora 10.00, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara. Cele 300 de sortimente excepţionale de vin, unele în premieră naţională, vor fi expuse şi degustate până duminică, 1 aprilie, ora 17:00.

Sub încărcătura emoţională puternică a Centenarului Marii Uniri, anul acesta VINVEST 2018 va transforma Timişoara într-o veritabilă capitală a vinurilor reprezentative din toate provinciile istorice, iar cu soiurile româneşti se vor înfrăţi şi producătorii din Republica Moldova şi țările vecine. Astfel, timp de trei zile, aşa cum demult nu s-a mai întâmplat, Sărbătoarea Vinului se transformă într-o unire regională.

Desfăşurat în acest an sub motto-ul „Identitatea vinului românesc”, programul Salonului include diferite acţiuni ce au menirea de a accentua bogăţia sectorului viticol naţional acum, la 100 de ani de la măreţele evenimente: inedita expoziție ad hoc cu 100 de sticle de vin, simpozionul ştiinţific „Identitatea vinului românesc”, vernisaje de expoziţii artistice, manifestări din zona gastronomiei, artelor, literaturii, şi multe altele. De asemenea, crama Hermeziu a ales VINVEST 2018 pentru a-şi lansa o nouă gamă de vinuri, iar crama Cotnari îşi va prezenta o gamă inedită de produse de vinotecă.

„Importanţa VINVEST este tot mai mare, de la an la an, iar faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim şi mai atent pentru fiecare nouă ediţie, pentru tot mai disputata piață internațională. Ca în fiecare an, și la această ediție vor fi prezenți reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, cei care dezvoltă logistica. Participanţii cu standuri la evenimentul VINVEST CENTENAR vor primi Marea Medalie de Aur a Unirii în Vinuri/ CENTENAR 1918 – 2018”, spune ing. Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Cei interesați să participe la VINVEST 2018 sunt așteptați vineri și sâmbătă între orele 10:00 –19:00, iar duminică între 10:00 – 17:00. Un bilet de intrare costă 25 de lei, sumă pentru care fiecare persoană primește ca amintire un pahar special pe care îl poate folosi la numeroasele degustări din Salon.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a este un eveniment de excepţie la care își aduc contribuția aproximativ 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori sunt Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația de Cultură și Promovarea Vinului VINVEST.

Salonul își aşteptă oaspeții, în preajma Paştelui, cu vinuri, vinuri spumante, distilate, cidru, produse bio, senzaţionale oferte ale turismului viticol.

Pentru a ajuta vizitatorii să se descurce în lumea vinurilor și a produselor prezentăm o listă ce se poate consulta pentru ghidarea printre standuri.

Producatori de Vin / Divin / Distilate
1. Casa de Vinuri Cotnari
2. Clos de Colombes
3. Comuna Prundeni
4. Cotnari
5. Crama Aramic
6. Crama Ceptura / Crama Purcari
7. Crama Dealul Dorului
8. Crama Dobra
9. Crama Gabai
10. Crama Hermeziu
11. Crama Ratesti
12. Crama Thesaurus
13. Cramele Cricova
14. Domeniile Anastasia
15. Domeniile Samburesti
16. Domeniile Sera
17. Domeniile Urlati
18. Domeniul Bogdan
19. Domeniul Kelaru
20. Jidvei
21. Pivnitele Teo
22. Podgoria Silvania
23. Timbrus Purcari Estate / Degusta Moldova
24. Tomai – Vinuri Nobile Distribution
25. Via Viticola Sarica Niculitel
26. Vincon Romania
27. Barza Alba

Importatori / Distribuitori de vin
1. Nectarul Viilor
1. Produse Moldovenesti – vinuri Republica Moldova
1. Rifco Trading
Servicii conexe
1. Butasi de vita de vie – importator autorizat VCR Italia
1. Corimpex – produse biotehnologice pentru enologie si echipamente
1. Enorom – tehnologie pentru vinificatie si viticultura
1. Floraria « Floare de Colt »
1. Grafoprint – imprimare flexografica si formularistica
1. Jitotim – Prod – producator vita de vie
1. Loredo – utilaje pentru vinificatie
1. Rona Glass – producator pahare
1. Tinkoff – importator si distribuitor de ambalaj ecologic din hartie si carton
1. Valdo Invest – echipamente pentru tehnologii de vinificatie
1. Bevitech – echipamente si tehnologii pentru vinificatie si bauturi

Iar programul este foarte încărcat așa că merită și acesta consultat

Program VINVEST 2018
Vineri, 30 martie
10:00 Deschidere Salon Internaţional de Vinuri VINVEST 2018
11:00 Deschiderea oficială a Salonului
13:00 Lansare CATALOG DE AGRICULTORI ȘI INDUSTRIE
ALIMENTARĂ/FMGC nr. 1/2018, Mihail GĂLĂŢANU
13:00 Tombola orei*
14:00 Lansare VINCON : Sigillum Moldavie
16:00 Simpozion ştiinţific «Identitatea vinului românesc »
17:00 Lansare newscompany.ro, by Mihail GĂLĂŢANU

Sâmbătă, 31 martie
10:00 Deschidere Salon
12:00 Decernarea Medaliilor obţinute la Concursul Naţional de Vinuri VINVEST
13:30 Pentru profesionişti – Degustarea vinurilor participante la Concursul
Naţional de Vinuri VINVEST
13:00 Tombola orei*
14:00 Lansare MIHAIL GĂLĂȚANU
15:00 Crama Hermeziu – Lansarea gamei de vin Petiant :
– Madame Blue – demisec
– Mademoiselle Rose – demisec
16:00 Cotnari – Prezentare gamă SELECŢII cu 7 vinuri
– Prezentare VINURI DE VINOTECĂ
17:30 Concurs “Miss VINVEST 2018”

Duminică, 1 aprilie
10:00 Deschiderea evenimentului
11:00 Show gastronomic şi concurs cu elevii Colegiului Economic ‘Francesco
Saverio Nitti’ Timişoara
12:00 Tombola orei*
13:00 Lansare GHIDUL SEMINȚELOR, Mihail GĂLĂŢANU
14:00 Lansare Cotnari
15:30 Tombola cu bilet de intrare / cu invitatie
15:30 Tombola jurnalistului.
* Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.