18.8 C
Timișoara
luni 7 octombrie 2024

Salarii uriașe la ANCOM. Șeful acesteia, Sorin Grindeanu, are un venit lunar imens

Numărul și salariile angajaților din ANCOM, autoritatea care reglementează piața comunicațiilor în valoare de peste 3,5 miliarde de euro, au crescut anul trecut, așa cum a promis de altfel Sorin Grindeanu, președintele autorității. Cu 705 angajați, venitul mediu net lunar din această instituție, incluzând diferite sporuri, a ajuns la aproape 10.000 de lei. Grindeanu a avut anul trecut venituri nete de peste 528.000 de lei, echivalentul a peste 44.000 de lei pe lună.

ANCOM nu este instituție bugetară, ci este o autoritate publică autonomă sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, venituri pe care le obține în cea mai mare măsură de la operatorii de comunicații prin tarifele de utilizare a spectrului radio ori a resurselor de numerotație alocate.

Dacă în 2018 instituția avea un total de 624 de angajați , venitul mediu net lunar, incluzând diferitele sporuri, fiind de 8.886 de lei, în 2019 numărul angajaților a urcat la 705 persoane , iar venitul mediu net lunar la 9.684 de lei.

Conducerea autorității este asigurată de un președinte și doi vicepreședinți , recent aceștia publicând pe site declarațiile de avere cu veniturile nete încasate în 2019.

Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, a încasat anul trecut venituri nete de 528.221 de lei , echivalentul a peste 44.000 de lei pe lună. În anul anterior, acesta încasase venituri nete de 156.802 lei.

Motivul acestei diferențe este că în 2018 s-a corectat în Parlament o problemă în grila de salarizare la nivelul conducerii din această autoritate, problemă care făcea ca președintele și cei doi vicepreședinți ai ANCOM să aibă un salarii de 8.892 de lei, și respectiv câte 7.780 de lei, în tip ce directorii din instituție aveau peste 16.000 de lei.

Sorin Grindeanu a anunțat de altfel în luna decembrie 2018, după ce președintele Iohannis a promulgat legea care corecta aceste diferențe salariale, că începând cu 2019 va încasa lunar peste 35.000 de lei. Tot atunci a spus că toate salariile din ANCOM vor crește în 2019.

Ceilalți doi vicepreședinți ai ANCOM, Eduard Lovin și Bogdan Iana, au ajuns la conducerea acestei autorități după un întreg scandal.

Concediați, aceștia au dat în judecată ANCOM, nefiind de altfel singurii directori demiși atunci de Adrian Diță.

După ce au fost numiți de Parlament vicepreședinți ai ANCOM, Eduard Lovin și Bogdan Iana au anunțat că vor să încheie amiabil procesele pe care le au cu instituția și să returneze salariile compensatorii în valoare totală de 480.000 de lei, încasate automat, potrivit contractului de munca, în urma concedierii.

Ca să poată fi anulate efectele concedierii, au spus atunci aceștia, ar trebui să fie și reîncadrați pe posturi similare ca atribuții și responsabilități posturilor care au fost desființate.

Între timp, cei doi au câștigat definitiv procesele cu ANCOM , vezi AICI și AICI – în declarațiile de avere apărând faptul că au încasat despăgubiri și plăți compensatorii conform hotărârilor judecătorești.

De notat că după demiterea Guvernului Grindeanu chiar de către partidele care l-au desemnat – PSD-ALDE și UDMR, fostul premier Sorin Grindeanu a fost numit președinte la ANCOM în noiembrie 2017.

Și veniturile celor doi vicepreședinți ai ANCOM au crescut în 2019 
, acestora adăugându-li-se și drepturile bănești câștigate în instanță.

Eduard Lovin a încasat anul trecut venituri nete de 485.310 lei , față de venituri nete de 132.153 lei în 2018.

Bogdan Iana a încasat în 2019 venituri nete de 420.732 de lei , față de venturi nete de 278.464 lei încasate în 2018.

Sursa: m.hotnews.ro

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim de spălare rețele

În zilele următoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție și a rezervoarelor de înmagazinare în mai multe localități. Pe durata lucrărilor, între orele...

FOTO | Un tânăr a intrat cu mașina într-un gard, apoi a plecat de la fața locului

Un tânăr de 21 de ani a intrat luni dimineața cu mașina într-un gard din localitatea Tomnatic din Timiș. După accident, tânărul a plecat...

Citește și :