S-au pus pe farse și au pus polițiștii pe drumuri

33

A sunat la 112 și a spus că a fost răpittă din fața unui magazin din Caransebeș. Polițiștii au intrat în alertă și au început cercetările, pentru a constata rapid că este vorba despre o farsă. Mai exact, dou fete, ambele de 12 ani, au fost puse pe șotii și s-au gândit să sune autoritățile și să spună că una dintre ele a fost sechestrată într-un apartament.

De asemenea, apelanta a spus că are 21 de ani. ”Imediat, echipa operativă constituită la nivelul Poliției Municipiului Caransebeș a demarat verificări și activități specifice, iar în scurt timp a fost identificată apelanta, stabilindu-se că în jurul orei 20.12, aceasta, împreună cu o prietenă, ambele de 12 ani, s-au gândit să facă o farsă, astfel că una dintre ele a sunat la 112 și a sesizat că ar fi fost răpită și sechestrată, dându-și date de stare civilă false. Cele două minore au fost găsite la domiciliu și au fost conduse la sediul poliției, împreună cu părinții, pentru a se stabili cu exactitate tot ceea ce s-a petrecut”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Atât minorele, cât și părinții acestora, au fost amendați. Polițiștii vă reamintesc că sancțiunile contravenționale pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 și pentru alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție au fost majorate începând cu luna octombrie a anului trecut, fiind cuprinse între 500 și 1.000 de lei, respectiv 1.500 și 5.000 de lei.

De asemenea, părinții au obligația de a-și supraveghea copiii minori și de a lua măsurile necesare pentru a-i împiedica de la astfel de fapte, iar în caz contrar riscă sancțiuni conform legii. Totodată, polițiștii vă roagă să luați în considerare faptul că un apel fals poate împiedica sau întârzia salvatorii să ajungă la persoanele care au nevoie de ajutor în momentul respectiv, iar un singur minut poate face diferența între viață și moarte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.