18 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

S-au înființat patru puncte de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, vegetale și din construcții

Timișorenii pot depune prin aport voluntar deșeuri precum mobilă, covoare, gresie, obiecte sanitare, frunze și crengi ca să evite amenda pentru abandonul deșeurilor de până la 6.000 de lei.

Începând cu 28 octombrie 2019, Legea nr. 188 din 2019 privind regimul deșeurilor, a adus modificări semnificative în ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, aceasta fiind cuprinsă de la această dată între 3.000 lei și 6.000 lei pentru persoanele fizice și între 20.000 lei și 40.000 lei pentru persoanele juridice.

Prin această lege se prevede și o nouă sancțiune complementară, în cazul săvârșirii faptei de abandonare a deșeurilor, aceasta constând în obligarea contravenientului să ridice deșeurile abandonate, să curețe terenul și să elimine deșeurile prin societăți specializate autorizate, suportând toate costurile pentru aceste activități.

Pentru a preveni abandonul deșeurilor și sancționarea cetățenilor, Primăria Municipiului Timișoara împreună cu Retim Ecologic SA au deschis patru puncte de colectare gratuită a deșeurilor vegetale, voluminoase de uz casnic si deșeuri rezultate din construcții și demolări.

În conformitate cu prevederile proiectului de hotărâre din 19.07.2019 de aprobare a Planului de prevenire și măsuri privind evitarea și reducerea cantităților de deșeuri abandonate pe domeniul public de pe raza Municipiului Timișoara, cantitățile preluate în mod gratuit în aceste patru centre sunt:
• Deșeuri vegetale: 3 mc/persoană /lună
• Deșeuri voluminoase de uz casnic: 5 mc/ persoană/lună
• Deșeuri rezultate din construcții și demolări: 1 mc/persoană/lună

Cele patru puncte se află la adresele:

  1. Calea Torontalului, nr. 94
  2. Torac, nr. 2-4
  3. A Imbroane, nr. 70
  4. Pod Calea Șagului

 

Câteva reguli de funcționare ale acestor centre sunt:

  1. Pentru a putea fi depuse la centre, crengile trebuie să fie tăiate la o dimensiune nu mai mare de 50 cm şi legate în mănunchi, iar frunzele şi iarba trebuie să fie depozitate în saci.
  2. Deşeurile voluminoase de uz casnic precum piesele de mobilier trebuie demontate sau dezasamblate.
  3. Deşeurile din constructții provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară sau exterioară a acestora, trebuie depozitate în saci rezistenţi precum cei de rafie. Deșeurile din construcții care se pot depune exclud cele precum polistiren, poliuretan, vată minerală şi bazaltică. Sacii care vor conține deșeurilor menționate anterior nu vor fi primiți de centre.
  4. Pentru depunerea deșeurilor este necesară prezentarea unui document de identitate în vederea verificării cantităților maxime lunare permise.

În ceea ce privește celelalte localități din zona 1 a județului Timiș, deșeurile voluminoase se colectează în cadrul campaniilor organizate de RETIM trimestrial și anunțate în prealabil. Acestea trebuie păstrate în gospodării până la momentul sosirii în fiecare localitate a containerului dedicat colectării lor.

Pentru a afla unde pot să depună deșeurile vegetale și deșeurile din construcții, cetățenii pot suna la Primăriile Locale la numerele de telefon prezentate mai jos:

1 Dumbrăvița 0256.214.272/ 0371.107.410
2. Ghiroda 0256.205.201
3. Giarmata 0256.369.101
4. Mosnița Nouă 0256.393.503/ 0256.393.434
5. Orțișoara 0256.233.266
6. Remetea Mare 0256.230.201
7. Sanmihaiu Român 0256.363.501
8. Șag 0256.395.368
9. Giroc 0256.395.648

 

Nr.ctr Primărie Telefon primărie
1. Becicherecu Mic 0256.378.501
2. Biled 0256.377.001/ 0256.377.043
3. Bucovăț 0256.296.282
4. Cărpiniș 0256.365.001
5. Cenei 0256.366.101
6. Checea 0256.360.373
7. Dudeștii Noi 0256.378.020 /0256.378.294
8. Fibiș 0256.232.095
9. Foeni 0256.413.401
10. Giulvaz 0256.416.201
11. Iecea Mare 0256.365.713
12. Masloc 0256.231.205
13. Otelec 0256.232.809
14. Parța 0256.392.264
15. PeciuNou 0256.414.500/ 0256.414.201
16. Pișchia 0256.231.063/ 0256.234.101
17. Săcălaz 0256.367.101/ 0256.367.451
18. Sînandrei 0256.383.500/ 0256.383.806
19. Șandra 0256.379.149
20. Satchinez 0256.379.500
21. Uivar 0256.366.501/ 0256.366.590/ 0256.382.294
22. Variaș 0256.387.563

 

 

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Citește și :