S-a stins Ion Ghițulescu, fondatorul emisiunii „Fotbal minut cu minut”

299

Reputatul comentator sportiv Ion Ghițulescu a murit, astăzi, la vârsta de 90 de ani. Era cunoscut drept „părintele” emisiunii „Fotbal minut cu minut”. Multiplexul prin care se transmitea întreaga etapă a Diviziei A a debutat sub titlul „Sport și muzică”, la 24 aprilie 1965, cu Ion Ghițulescu la coordonare.

Ion Ghiţulescu s-a născut la 27 august 1930, la Bucureşti. A parcurs studiile liceale la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, pe care le-a absolvit în anul 1949. A practicat baschet și rugby, în sportul cu balonul oval ajungând până în lotul național de juniori, dar a abandonat după ce unul dintre marii jucători ai României, Rene Chiriac, i-a provocat o fractură la picior, ce a urmat unei alte fracturi, la umăr.

Printre evenimentele la care a luat parte, ca trimis special al Radiodifuziunii, de unde a realizat transmisii live sau înregistrate, se numără: şapte ediţii ale Jocurilor Olimpice (1960, 1964, 1972, 1980, 1984, 1992, 1996), Campionatele Mondiale de fotbal (1966, 1990, 1994), Campionatele Mondiale de handbal. Dintre emisiunile realizate şi prezentate de Ion Ghiţulescu pot fi amintite: Radioprogramul dimineţii de la 6-8 (1967-1990), Matinalul (începând cu anul 1990), Sport şi muzică, Fotbal minut cu minut.

În septembrie 2002 a realizat ultima transmisiune sportivă în direct, de la meciul de fotbal Gloria Bistriţa – FCM Braşov.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.