1.1 C
Timișoara
marți 10 februarie 2026

S-a îmbătat, a furat o Mazda, a lovit mașina firmei Elite Bodyguard, după care a fugit de la locul faptei și a fost încătușat de polițiști. Purta și un cuțit…

Un accident care părea banal s-a încheiat cu un mare tărăboi pe Calea Romanilor. Accidentul a avut loc în jurul orei 19, iar eroul principal a fost șoferul unui autoturism Mazda, care, conform martorilor, era „rupt de beat”.

Șoferul aflat sub influența băuturilor alcoolice se deplasa dinspre Podul Traian spre Piața Romană, a pierdut controlul volanului și a lovit un autoturism Dacia Logan aparținând firmei de pază Elite Bodyguard Team, dar și un alt autoturism. Din al doilea autoturism, o persoană a fost rănită la membrele inferioare.

Imediat după ce a lovit cele două vehicule, șoferul din Mazda a fugit de la locul accidentului prin culoarul de lângă localul Pizza Mia. A fost prins de agenții de la firma de pază și predat polițiștilor. Șoferul a fost și recalcitrant, sărind să-i lovească atât pe agenți cât și pe polițiști, acesta fiind în cele din urmă culcat la sol și încătușat.

Mai mult decât atât, se pare că șoferul vinovat de accident a sustras autoturismul din zona Port Arthur, iar proprietarul Mazdei a ajuns la fața locului la câteva minute după accident. Câțiva martori prezenți la locul accidentului spuneau că din ceea ce se pare, vinovatul de accident nu ar poseda nici permis de conducere.

Și pe lângă toate acestea, purta cu el un cuțit.

Cam multe pentru un banal accident…

Sursa: Special Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cerere de finanțare pentru pentru realizarea ansamblului MultipleXity

Primăria Municipiului Timișoara a depus cererea de finanțare pentru realizarea ansamblului MultipleXity. Municipalitatea a solicitat, prin Programul Regional Vest, fonduri europene în valoare de...

Cel mai mare combinat siderurgic din vestul țării, salvat in extremis prin cumpărarea lui de către un magnat român

Unitatea siderurgică ArcelorMittal Hunedoara va ajunge oficial în proprietatea UMB Steel, companie controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, după ce Adunarea Generală Extraordinară...

Citește și :