1.2 C
Timișoara
luni 11 noiembrie 2024

S-a hotărât, într-un final, firma care se va ocupa de construcția Variantei de Ocolire Timișoara Vest

Firma câștigătoare a lucrărilor pentru viitoarea Variantă de Ocolire Timișoara Vest a fost desemnată, a anunțat ministrul Sorin Grindeanu. 

Licitația ar fi trebuit să se încheie mult mai devreme, însă una dintre firmele refuzate a depus contestații care au trebuit analizate și soluționate de CNSC. Termenul inițial de soluționare a contestațiilor a fost 12 septembrie.

Anunțul privind câștigătorul licitației a fost dat joi, 31 octombrie. De lucrări se va ocupa firma de construcții din Turcia, Nurol.

„S-a desemnat câștigătorul pentru construcția Variantei Ocolitoare Timișoara Vest, după finalizarea reevaluării ofertelor! Vorbim de același constructor turc, având în vedere că decizia CNSC din 9 septembrie 2024 este menținută prin soluția definitivă a Curții de Apel București, din data de 25 octombrie, și validează, de altfel, rezultatul anunțat inițial de CNAIR”, se arată în anunțul făcut de ministrul Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

Valoarea contractului este de 1,41 miliarde de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin Programul de Transport (2021-2027).

Varianta Ocolitoare Timișoara Vest va avea o lungime de 13,90 km și trebuie construită în 30 de luni (6 luni proiectare și 24 luni execuție).

Noua variantă ocolitoare va face parte integrantă din Centura Municipiului Timișoara, iar pe traseul acesteia se vor construi inclusiv:

•⁠ ⁠un pasaj peste DN59A, continuat cu un pasaj peste CFR 100 ( in lungime totală de 750 m);
•⁠ ⁠un pasaj peste DN 6 și CF 133 (450 m) ;
•⁠ ⁠un pod peste râul Bega și peste rezervoarele de nămol (450 m) ;
•⁠ ⁠4 noduri rutiere (cu DN 69 /E671 și cu Drumul Național Centura Timișoara, la intersecția cu DN 6, la intersecția cu DN 59A și la intersecția cu Radiala Nouă de Vest/C30).

Semnarea contractului va fi posibilă după 10 zile, în cazul în care nu vor fi depuse noi contestații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O casă a luat foc în Hunedoara! Pompierii au scos doi oameni din flăcări

Un incendiu a izbucnit, duminică, la o casă de tip duplex din Lupeni, judeţul Hunedoara, focul cuprinzând atât acoperişul, cât şi interiorul locuinţei. Trei...

O tânără de 22 de ani și-a făcut zob BMW-ul și a ajuns la spital

O șoferiță de 22 de ani s-a izbit într-un copac. Fata încerca să evite coliziunea cu autoturismul care a frânat brusc în fața sa....

Citește și :