Rompetrol a ajuns în mâna chinezilor de la CEFC

144

Compania chineză CEFC China Energy Company Ltd a ajuns la un acord pentru achiziţia a 51% din KMG International, care grupează rafinăria Petromidia, lanţul de benzinării Rompetrol, Dyneff Franţa şi celelalte firme din fostul grup Rompetrol, potrivit Reuters.

Acordul va intra în vigoare până la finele anului, după îndeplinirea unor condiții stabilite anterior”, se arată într-un comunicat al Dyneff, care este deținută integral de KMG International din 2009.

KMG International va păstra diferența de 49% din acțiunile Dyneff. Distribuitorul de carburanți, cu operațiuni în Franța și Spania, a obținut recent autorizația pentru furnizarea de gaze naturale pe piața franceză.

Acordul reprezintă prima tranzacție între subsidiara din România a kazahilor de la KazMunayGaz și grupul chinez CEFC și ar putea deschide drumul către o cooperare de lungă durată între China și Kazahstan, potrivit comunicatului.

Rompetrol a preluat Dyneff, cel mai mare distribuitor independent de produse petroliere din Franța, la finalul anului 2005, când compania românească era controlată de Dinu Patriciu. La acea dată, Dyneff se afla în proprietatea familiei lui Antoine Lécéa, cel care a și fondat compania, în 1958. Valoarea tranzacției s-a situat în jurul cifrei de 120-125 milioane euro.

KMG International este al doilea mare grup petrolier din România, după OMV Petrom. Grupul este activ în 12 țări și are peste 7.000 de angajați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.