32.1 C
Timișoara
luni 15 iulie 2024

România poate deveni un actor important la nivel european în domeniul tehnologiilor cuantice. Companiile au început să se intereseze de specialiști în acest domeniu, iar UPT lansează un program de masterat denumit „Quantum Computing”

 Progresul tehnologic recent, la care contribuie și inteligența artificială, face ca domeniul „quantum computing” să aibă o creștere spectaculoasă, iar companiile din piață au nevoie de specialiști;
 „Quantum computing” (sau calculul cuantic) folosește legile fizicii cuantice pentru a rezolva probleme extrem de complexe mult mai rapid decât calculatoarele tradiționale. Mult timp, din cauza problemelor de fiabilitate ale tehnologiilor de implementare, calculul cuantic a fost doar un concept teoretic. Numai că în ultimii ani s-au făcut progrese remarcabile în ceea ce privește implementarea dispozitivelor computaționale cuantice;
 Deja mai multe companii cu prezență globală s-au interesat dacă pot să își extindă echipele în România și caută specialiști;
 Universitatea Politehnica Timișoara va lansa din această vară un program de masterat denumit „Quantum Computing”. Universitățile din țările vecine pregătesc puțini specialiști în acest domeniu, iar România va avea din acest an două universități care vor avea câte un astfel de program de masterat.

Specialiștii români din domeniul IT&C sunt foarte apreciați pe piața globală de servicii, iar acest lucru poate fi un avantaj pentru țara noastră în noi direcții de dezvoltare. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor cu inteligență artificială, în paralel va fi nevoie de noi servicii și specialiști înalt calificați. Un astfel de domeniu unde va fi nevoie în viitor de specialiști este „Quantum Computing”, care înseamnă calculul efectuat pe un nou tip de computere, extrem de puternice, care folosesc legile fizicii cuantice pentru a face calcule complexe mult mai rapid decât calculatoarele tradiționale.

„În Timișoara sunt două companii care s-au interesat de angajarea unor specialiști în acest domeniu. De altfel, tot aici sunt deja multinaționale care fac quantum computing în țara mamă, iar când Timișoara va dezvolta un ecosistem și va pregăti specialiști, atât prin programe de master, cât și prin studii de doctorat, acestea vor putea transfera anumite proiecte în România. Într-un studiu realizat de compania de consultanță McKinsey, una dintre concluzii este că în prezent este un singur candidat calificat în quantum computing pentru trei poziții deschise, ceea ce înseamnă un deficit enorm”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

În acest an sunt două universități din România care organizează admitere la o astfel de specializare. Comparativ cu alte țări, Ungaria și Serbia nu au programe de quantum computing la programele de masterat, iar țări precum Austria, Suedia, Spania sau Olanda au unul singur. În Europa, lideri sunt Germania, Marea Britanie și Franța, cu cinci, patru, respectiv trei astfel de programe masterale.

„Din fericire, România este destul de bine poziționată în acest domeniu, universitățile au înțeles nevoile pieței și pe lângă programele de masterat, mai au și grupuri de cercetare în tehnologiile viitorului. Companiile au nevoie de specialiști în tehnologii cuantice aplicate în calcul, în comunicații, în măsurători cu senzori avansați. Asta înseamnă oameni care să se priceapă atât la calculatoare, tehnologii informatice, comunicații, cât și la fizică cuantică și matematică. Prin urmare, un program de quantum computing poate atrage calculatoriști, matematicieni, fizicieni, electroniști, pentru a-i aduce la un numitor comun”,
a continuat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

În Timișoara este prezent un startup cu capital străin, care pe plan global este în fruntea dezvoltării acestor tehnologii computaționale și intenționează să producă un procesor cuantic. Partea hardware este dezvoltată în Irlanda și Statele Unite ale Americii, iar partea de software va fi dezvoltată în Timișoara. În jurul acestor companii și a mediului academic se poate dezvolta un ecosistem quantum care va atrage și alți actori importanți.

„Înainte să formăm acest program de masterat, la Universitatea Politehnica Timișoara, prin UPT Quantum Hub, am organizat mai multe prelegeri în domeniul quantum computing, iar interesul a fost unul enorm din partea studenților. În noul program de masterat vor fi 20 de locuri bugetate, iar studenții vor învăța fundamentele mecanicii cuantice și modul cum aceste proprietăți cuantice ale particulelor pot fi exploatate pentru a rezolva eficient probleme complexe din calcul și comunicații. Partea importantă este că firmele care caută specialiști în acest domeniu, nu caută neapărat forță de muncă ieftină, ci personal înalt calificat, astfel că nivelul salarial al absolvenților poate fi cu mult peste media pieței”,
a declarat Mihai Udrescu-Milosav, profesorul coordonator al programului de master din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare.

Următoarea ediție UPT Tech Talks va avea invitați din domeniul quantum computing

Ediția din anul 2025 a UPT Teck Talks îl va avea ca invitat pe Michio Kaku, un fizician american și scriitor, cunoscut pentru contribuțiile sale pentru a aduce știința în atenția publicului larg. El consideră quantum computing ca fiind următoarea revoluție tehnologică, care va schimba tot ce știm despre domeniul calculatoarelor.
„Am declarat ca temă pentru UPT Tech Talks-ul de anul viitor domeniul de quatum computing și aducem specialiști români și străini de calibru la cea mai mare conferință despre tehnogie a unei universități românești. La Universitatea Politehnica Timișoara avem tradiția primului calculator construit într-o universitate din România sau prima specializare de Calculatoare din țară, ceea ce ne obligă să rămânem, prin programele de studiu dezvoltate, într-o zonă de pionierat pentru România sau Estul Europei”, a încheiat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Începe a 11-a ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!

Aproape 40 de filme, dintre care multe în premieră în România, trei expoziţii, un atelier pentru tineri şi dezbateri fac parte din programul ediţiei...

Cum arată salariile medii în Uniunea Europeană și pe ce loc se clasează România în acest top

Disparitatea câștigurilor nete anuale medii în Europa este izbitoare, cu variații semnificative chiar și atunci când sunt luate în considerare ajustările arat o analiză...

Citește și :