22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Români, mai scoateți de la ciorap fix 5 861 812 euro. Până în septembrie sau până nu se supără premierul

Guvernul României mulțumește tuturor românilor și companiilor care s-au implicat, până în prezent, în campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului”, Dar este nemulțumit de suma adunată până acum.

Dacă bietul Guvern cu bugetul său secătuit a reușit să dea cinci milioane, ia să facă bine și populația să mai adune restul de 5 861 812 cât a mai rămas de adunat. Că doar nu e așa de mult! Toate sumele sunt in euro, evident. Doar nu se încurcă onor Guvernul României să vorbească în moneda națională. Cei ce vor să doneze nu trebuie să-și facă griji, pot contribui cu lei, dolari, lire de tot felul sau de ce nu chiar și ruble. Multe să fie!

Campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși, „Cumințenia pământului”, a reușit să stârnească interesul unui număr impresionant de români, persoane fizice, dar și companii private din diverse domenii. Astfel, până la finele lunii mai, prin subscripția publică pentru “Cumințenia pământului” s-au strâns 138.188 de euro.

Achiziția operei se poate face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor: suma de 5 milioane de euro a fost alocată deja de Guvern și e nevoie ca 6 milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și cele juridice, până, cel târziu, în 30 septembrie 2016.

„Le mulțumesc tuturor românilor pentru susținerea de care au dat dovadă până acum. Personal, mi-au întărit, încă o dată, convingerea că dispunem de resurse, nebănuite, poate, de mulți dintre noi, de coeziune națională în jurul marilor proiecte de țară. Cumințenia pământului este o operă de artă reper în viaţa artistică a lui Brâncuşi, are o valoare aparte, iar inițiativa Guvernului trebuie să reprezinte o asumare publică a acestui proiect. Îi invit pe români să ni se alăture cu gândul și cu sufletul și să decidă dacă această lucrare merită să rămână accesibilă publicului larg. Noi vom face, în perioada următoare, tot ce este posibil să-i convigem că da, merită!”, a declarat Dacian Cioloș, prim-ministrul României.

„Cumințenia pământului este una dintre cele mai mari și mai importante capodopere ale lui Brâncuși. A fost creată într-un moment de răscruce din viața artistului, la 1907-1908, când a hotărât să abandoneze mulajul și să sculpteze direct în piatră, în lemn, în marmură. Spre deosebire de Sărutul, este o piesă unică, și, chiar și prin denumirea pe care i-a dat-o, un titlu intraductibil, face parte din sensibilitatea românească. Ai impresia că vine din epoci imemoriabile, dar marchează și un pas important spre modernitate. Brâncuși e al meu și, sunt sigură, că trebuie să fie și al tuturor românilor”, a declarat Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă, Centrul Pompidou din Paris.

Brâncuși spunea despre operă: “«Cuminţenia pământului»… A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul… Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită… Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului – care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. «Cuminţenia pământului» a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!”

”Cumințenia pământului” e realizată în calcar crinoidal și, din informațiile de la primul posesor, se știe că Brâncuşi ar fi folosit pentru corpul statuetei un bloc de piatră din catacombele Parisului – grotele Savonnières. În prezent, ”Cumințenia pământului” este în proprietatea moștenitorilor arhitectului Gheorghe Romașcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuși în anul 1911.

Alte subiecte :

Ore de muzică practice pentru peste 1.700 de elevi din Dumbrăvița

Peste 120 de copii și părinți au vizitat expoziția de instrumente muzicale desfășurată timp de 8 duminici consecutive în cadrul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița. Dincolo de...

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Citește și :