Romancierii, între amintiri

48

În numărul trecut al Banatului… scriam despre felul în care Gabriela Adameşteanu îşi „rescrie”  romanele. Cum în Drumul egal al fiecărei zile, Provizorat şi Fontana di Trevi personajul principal, Letiţia Branea, îşi trăieşte altă istorie sau numeşte altă vârstă. Cum romanul Întâlnirea, din 2003, rescrie nuvela Întâlnirea, din 1989. Ce înseamnă „rescriere”? O carte din 1990 a lui Mircea Mihăieş, Cartea eşecurilor, ne poate lămuri. Sau, mai bine, motto-ul ei: „Rescriindu-şi cărţile, autorul aşteaptă o concurenţă neaşteptată: cu propria-i competenţă creatoare. Palimpsest fraged, cartea sfârşeşte — după ce, mallarmeean, totul sfârşise în ea — într-o dorinţă: în dorinţa de a fi rescrisă. Straturile ei succesive spun una şi aceeaşi poveste: a spiritului creator înşelat în aşteptări”. Da, rescrierea poate însemna o concurenţă cu propria-i competenţă creatoare. Fontana di Trevi numeşte încheierea iubirii dintre Letiţiei Branea şi Sorin: Letiţia vrea (trebuie) să scape de copilul nedorit, chiuretajul o poartă în situaţii limită. Ce înseamnă o întrerupere de sarcină în epoca lui Nicolae Ceauşescu? E aproape de moarte, poate fi aproape de închisoare. Cea care fusese lângă ea, medicul salvator, face închisoare. Niciodată în proza Gabrielei Adameşteanu nu au existat atâtea situaţii-limită. Sau, poate, în romanul Întâlnirea, carte care transcrie dosare de securitate: ce s-a întâmplat cu informaţia cutare, ce a mai scris informatorul cutare. Romanul politic Fontana di Trevi se sprijină pe istoriile trăite în prezent de cei care voiau să schimbe lumea: prietenii Letiţiei Branea, care speră să schimbe faţa Românei şi rămân nişte nefericiţi pensionari într-un proces de deziluzionare.

Ce înseamnă rescrierea unui roman? A unei biografii? Fontana di Trevi numeşte performanţa politică a romancierului. Vieţuirea şi supravieţuirea.

LĂSAȚI UN MESAJ