Robu se justifică și dă vina pe… natură, pentru stadiul lucrărilor de la Pasajul Jiul

530
Şoferii aşteaptă de mai bine de un an şi jumătate să circule pe cinci, respectiv șase benzi, prin pasajele Jiul şi Popa Şapcă.
Deşi primarul promitea închiderea a cel puţin unui şantier, cel de la Jiul, până în octombrie, acest lucru nu s-a întâmplat. Explicaţiile sunt aceleaşi pe care le folosesc autorităţile de fiecare dată când o lucrare nu este gata la timp.
„Depinde de vreme. Ce mai e de făcut nu necesită mult timp. E perioada asta, am aflat că din nou plouă şi din nou se prelungeşte totul. Dacă o lucrare durează 14 luni, atât e contractul, dar în cele 14 luni se dă ordin de sistare a lucrărilor pe timp de iarnă, pe timp de ploaie. Dacă ar fi fost toate luni de lucru ar fi trebuit să fie gata. Nimeni nu poate anticipa la o lucrare cât o să ţină iarna. Sunt şi condiţiile meteo care nu te lasă să faci unele lucrări şi atunci termenul va fi în primăvară cu sistările care au avut loc pe parcurs”, exlică primarul Timişoarei, Nicolae Robu.
Astfel, cele două pasaje vor fi finalizate 100% abia în primăvara anului viitor. Dacă vremea va fi însă bună, atunci există şanse ca cel puţin şantierul de la Jiul să fie închis.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Ion Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.