Retrăiește nostalgia marilor disco party-uri pe ringul de dans de la Iulius Town!

83

Săptămâna aceasta, Iulius Town e „the place to be”. Iubitorii de muzică retro sunt așteptați pe ringul de dans pentru a retrăi nostalgia marilor disco party-uri, pasionații de sport pot să se bucure de experiența unor antrenamente speciale în aer liber, iar cei mici pot participa la ateliere de modelaj în lut. Vino să petreci un weekend cât o vacanță alături de noi!

Exercițiile fizice în aer liber pot fi o schimbare benefică în programul tău obișnuit de antrenament, iar interacțiunea cu locurile și oamenii noi va avea un impact pozitiv asupra creierului și îți va îmbunătăți considerabil starea de spirit. Așa că ai toate motivele să participi la o sesiune de sport în Iulius Gardens, alături de Dharma Project și să te încarci cu energie. Tot ce trebuie să faci pentru a avea parte de această experiență inedită este să te înscrii aici: https://bit.ly/3AsbXH4, să-ți iei cu tine echipamentul și să vii să te bucuri de viață prin sport joi, 18 august 2022, de la ora 20.00. În program sunt trecute sesiuni de antrenament funcțional, stretching și meditație. Mai multe detalii găsești pe pagina de Facebook DharmaProject11.

Și sâmbătă și duminică este despre mișcare, dar pe ringul de dans. Astfel, RETRo MANiACS transformă Lake Plaza din Iulius Gardens într-o zonă retro, unde participanții se vor bucura de muzica anilor ’80 și ’90 și de atmosfera care adună, de fiecare dată în același loc, fani din toate generațiile. În prima zi, Alex Erdodi, Alin Vlăducu și Happy Flow vor face parte din line-up, iar în a doua seară, la pupitru vor fi pe rând: Alex Anka, Kuky și Sniper. Ia-ți pantofii de dans și hai să petrecem seri de neuitat în aer liber! Intrarea este gratuită!

Tot în Iulius Gardens, duminică, cei mici vor fi în centrul atenției, iar în intervalul orar 17.00 – 20.00 vor lua parte la Atelierul de modelaj în lut și vor realiza obiecte tridimensionale. Pe lângă distracție și socializare, copiii au posibilitatea să-și cultive imaginația, creativitatea și spiritul ludic și să-și exerseze îndemânarea și răbdarea. Și aici intarea este liberă, iar în caz că vremea va fi nefavorabilă activitățile, vor fi mutate în Piațeta Splend’or din Iulius Mall.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.