RETIM și ADID vor încasa sume mai mari de la 1 ianuarie

204

Două dintre cele mai mari entități ce se ocupă cu gestionarea deșeurilor de orice fel din județ au hotărât de comun acord să modifice tarifele pentru serviciile lor.

RETIM Ecologic Service SA împreună cu ADID Timiș modifică tarifele pentru persoanele fizice şi juridice din zonele 0 și 1 ale județului Timiș, chiar din prima zi a anului 2019.
Această modificare vine ca urmare a introducerii contribuției pentru economia circulară, creșterii salariului minim pe economie, creșterilor repetate ale prețului combustibilului din ultimii ani, precum și creșterii numărului de gospodării de la care se efectuează colectarea.

Conform ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2018, de la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare costul de mediu denumit „contribuția pentru economia circulară”. Valoarea acestei taxe a fost stabilită la 30 lei per tonă de deșeuri depozitată, iar acest cost, în conformitate cu legislația aplicabilă, se va reflecta în tariful de colectare al deșeurilor.

Operatorul de colectare RETIM va încasa această taxă de la utilizatorii serviciului printr-o suplimentare de tarif și o va plăti mai departe către operatorii instalațiilor de tratare, transport și depozitare a deșeurilor din județul Timiș. Destinația finală a acestei taxe este fondul pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.

De asemenea, o suplimentare minimă se va aplica tarifului existent și pentru a acoperi creșterea de costuri generată de mărirea prețului combustibilului și mărirea salariului minim pe economie în perioada decembrie 2016 – decembrie 2018, adică de când a fost depusă oferta RETIM și până când RETIM a cerut recalcularea acestuia.
O alta cauză a majorării de tarif, atât în cazul populației urbane cât și a celei rurale din ambele zone, o reprezintă suplimentarea numărului de rute de colectare (echipaje și mașini adiționale) generată de creșterea numărului de locuințe și extinderea zonelor locuite din aceste localități în ultimii ani.
Propunerea de modificare a tarifelor a fost aprobată în Consiliul Director al ADID Timiș, urmând ca în perioada imediat următoare să fie ratificată prin Hotărâri ale Consiliilor Locale ale fiecărei localități din zonele 0 și 1, în vederea implementării noilor tarife începând cu luna ianuarie 2019.

Tarifele pentru zonele 0 și 1 vor fi în concordanță cu tabelele de mai jos:

Pentru o mai bună înțelegere iată ce cuprinde Zona 0 cuprinde: Lugoj, Buziaș și Recaș, precum și comunele Balinț, Belinț, Bara, Bogda, Brestovaț, Boldur, Chevereșu Mare, Coșteiu, Criciova, Darova, Gavojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaț, Știuca, Topolovațu Mare și Victor Vlad Delamarina.

Iar cealaltă, numită Zona 1 cuprinde următoare: Timișoara, Becicherecu Mic, Biled, Bucovaț, Cărpiniș, Cenei, Checea, Dudeștii Noi, Dumbrăvița, Fibiș, Foeni, Ghiroda, Giroc, Giulvăz, Iecea Mare, Mașloc, Moșnita Noua, Orțișoara, Otelec, Parța, Peciu Nou, Pișchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sânandrei, Sânmihaiu Român, Satchinez, Șag, Șandra, Uivar și Variaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.