9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Restricții de tonaj pe drumurile naționale, prelungite

Restricții de tonaj de pe drumurile naționale, inclusiv cele din vestul țării, au fost prelungite cu două zile. Din cauza caniculei, CNAIR a decis să mențină măsura și în zilele de duminică, 1 august, și luni, 2 august.

„În intervalul orar 12: 00-20: 00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele: Harghita, Suceava și Botoșani. Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie ”, a anunțat CNAIR.

Circulația TIR-urilor mai grele de 7,5 tonep poate afecta asfaltul, la nivelul căruia temoeratura trece ușor de 50 de grade Celsius.
„Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformații majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condiții climatice de caniculă”, mai explică reprezentanții Companiei de Drumuri.

Inițial, restricții au fost anunțate numai pentru zilele de joi, vineri și sâmbătă.

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Căutăm jandarmi juniori pentru o zi

Vrei să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Ziua Jandarmeriei...

Citește și :