Replica din final

390

De ce vă este cel mai frică? l-a întrebat femeia care părea şefa celorlalţi patru membri din comisie. A răspuns fără să clipească: de ridicol. I s-a mulţumit şi a fost poftit să iasă afară.

După cinci zile, a fost sunat la telefon şi felicitat: era angajat. Răspunsese fără bâlbe la toate întrebările, dar bănuia că replica din final a cântărit decisiv. De fapt, asta era realitatea: de când se ştia, fugise continuu de ridicol. Adică era permanent într-un fel de alertă, atent la cum se îmbracă, ce spune, ce gesturi face, cum merge pe stradă, cum stă pe scaun, ce mimică abordează. Nu-şi pierdea niciodată controlul. Poate doar în somn. Poate nici somn.

Amanta lui, Lidia, era scenograf la teatru. Apartamentul ei, în care se întâlneau, era locul în care el se simţea mai bine ca oriunde. Asta datorită faptului că era un apartament minimalist, doar în trei culori — verde, albastru şi portocaliu —, cu puţină mobilă, cu puţine obiecte, cu o vrajă aparte. Dar şi pentru că Lidia, obişnuită cu actorii care, precum iubitul ei, aveau ceva teatral şi în viaţa de zi cu zi, nu doar pe scenă, era un spectator discret. Punea întrebări puţine, dădea replici scurte, nu bătea câmpii.

Aşa că atunci când a auzit hurducăiala din baie şi zgomotul ce părea iscat de ceva care a picat pe gresie, s-a apropiat pe vârfuri. Nu s-a simţit deloc confortabil, dar a tras cu urechea. Nimic. A dat să plece. Doar că l-a auzit gemând, aşa că a deschis uşa repede şi a ţipat cum n-o făcuse niciodată: iubitul ei era gol, căzut pe jos, dar cu un picior pe marginea căzii, cu celălalt răsucit sub el, cu o mână inertă şi cu faţa plină de sânge. Încerca să se ridice, dar şi să spună ceva. În timp ce forma tremurând 112, Lidia l-a auzit îngăimând: — Nu suna, arăt caraghios, te rog… Nu suna…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ