12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Remix ID | Intervenții culturale în localitățile bănățene

Asociația Culturală META Spațiu, alături de Asociația Timișoara 2021-Capitală Europeană a Culturii, a dat startul seriei de intervenții culturale REMIX ID, care se va desfășura în patru localități bănățene, importante din punct de vedere al diversității etnice.

Scopul evenimentului este reîntoarcerea la rădăcini, la poveștile bunicilor din Banat și la recuperarea patrimoniului străbun, pentru a-l dărui generațiilor urbane, dezrădăcinate de tradiția rurală – de la profunzimea doinei, de la simbolurile sculptate cu însuflețire în miezul lemnului de către meștegugari, de la primul cântec de leagăn, de la veșnicia satului – către agitația urbană care amestecă oamenii, mașinile, sunetele, luminile, ansamblurile arhitecturale masive și care, într-un final, îngroapă memoria ancestrală și o face uitată până a doua zi.

Cu alte cuvinte, Remix ID înseamnă remixarea tradițiilor minorităților din Banat, a muzicii străbunicilor, recompusă de producători muzicali și de compozitori, a artei tradiționale recombinată cu arta contemporană, a dansurilor folclorice îmbinate cu mișcări din zona dansului contemporan, a imaginilor animate de artiști vizuali.

Evenimentele vor consta în expoziții de artă contemporană semnată de Andreea Medar, Cătălin Marius Petrișor și Silvia Moldovan, proiecția unui documentar video realizat de Mihai Pinti, workshopuri de muzică electronică pentru copii și un show de lasere și muzică susținut de compozitorul Alex Halka Turcin, completat de o instalație video, produsă de artista vizuală Josépha Blanchet.

Itinerariul cuprinde patru localități importante de pe harta minorităților bănățene:
– 8 octombrie, ora 18.00, la Casa de Cultură din Silagiu;
– 11 octombrie 2019, ora 18.00, la Casa de Cultură din Dudeștii-Vechi;
– 24 octombrie 2019, ora 17.00, la Centrul Cultural Deta, cu participarea specială a Ansamblului folcloric svab „Edelweiss” si a Ansamblului de Dansuri Populare Românești al Centrului Cultural Deta;
– 25 octombrie 2019, ora 17.30, la Căminul Cultural din Sânmartinu Sârbesc, cu participarea special a Ansamblului folcloric sarbesc KUD „Kruna” Srpski Semarton,
Muzica remixată poate fi ascultată pe pagina de Soundcloud, iar pagina de Youtube se pot viziona documentarele și clipurile video remixate de către artiștii vizuali.

Soundcloud: https://soundcloud.com/remixid
Youtube:
https://www.youtube.com/channel/UCDHj1Hm1J5iwT6Mrp9rVIsQ?view_as=subscriber

Proiect produs de META Spatiu și realizat în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021-Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021
Powerd by Aptiv
Parteneri: Primăria Dudeștii Vechi, Primăria Silagiu, Primăria Deta, Primăria Sânmartinu Sârbesc, Asociația Timișoara 2021-Capitală Europeană a Culturii, Casa de Cultura Dudeștii Vechi
Parteneri media: RADIO GUERRILLA, Deutsches Kulturzentrum Temeswar – Centrul Cultural German Timișoara
Un proiect META Spatiu

Alte subiecte :

Designerul timișorean Ovidiu Hrin, singurul român aflat printre jurații unui important concurs de design din Seoul

Graficianul timișorean Ovidiu Hrin a fost invitat să jurizeze în cadrul unui important concurs din Asia. Concursul K-DESIGN AWARD urmează să premieze cele mai...

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :