0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Regulamente pentru construirea locuițelor pe parcelele acordate tinerilor între 18 și 35 de ani – zona Ovidiu Balea

„Regulamentul privind realizarea locuinţelor cuplate” şi „Regulamentul privind realizarea locuinţelor înşiruite” vor fi supuse dezbaterii și aprobării Consiliului Local. Ambele regulamente sunt documente elaborate în Primăria Municipiului Timișoara, prin Instituția
Arhitectului Șef, și reprezintă demersuri în direcția aceluiași obiectiv, și anume dezvoltarea unitară din punct de vedere urbanistic și arhitectural a locuințelor care se vor construi în această zonă. Punem accent pe criterii estetice în proiectare, autorizare și execuție.

„Este pentru prima oară când Primăria Timișoara se implică în reglementarea, la acest nivel, a viitoarelor cartiere care apar pe terenul municipalității. Ne interesează cum vor arăta aceste locuințe încă din faza de proiectare, dar și cum se raportează la spațiul public. Nu mai vrem zone care sunt copleșite de betoane și, de aceea una dintre condiții este ca minim 40% din teren să fie spațiu verde,” a spus primarul Dominic Fritz.

Reglementările din cele două documente vin în scopul realizării unui cartier de locuinţe unitar din punct de vedere al conformării arhitectural-volumetrice și completează și întăresc prevederile privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii cuprinse în Planul Urbanistic Zonal „Completare zonă de locuinţe” (HCL 204/2003).

Cele două regulamente reprezintă seturile de norme de care se va ține cont la proiectarea, autorizarea și construirea edificiilor pe parcelele care au fost atribuite în folosință tinerilor între 18 și 35 de ani pentru construirea unei locuințe proprietate personală. Terenurile disponibile și libere de sarcini care au fost atribuite conform Legii nr. 15/2003 sunt cuprinse în teritoriul reglementat prin Planul urbanistic zonal „Completare zonă de locuinţe”.

Reglementările inițiale, care se referă la cvartalele pentru edificarea de locuințe înșiruite, locuințe cuplate, locuințe colective, dotări aferente zonei de locuințe, precum și realizarea de obiective de utilitate publică (străzi, spații verzi și altele asemenea) sunt completate cu prevederi detaliate referitoare la caracteristicile parcelelor și regimul de construire.
„Realizarea locuințelor unifamiliale în regim înșiruit (câte cinci de pe fiecare sector de stradă) se va face numai în condițiile în care proiectarea acestora este corelată. Prin urmare, locuințele unifamiliale înșiruite vor avea caracteristici identice în ceea ce privește: volumetria, regimul de înălțime și înălțimile, acoperișul, cromatica și accentele utilizate pentru fațade și învelitoare, golurile și tâmplăria, tinichigeria, împrejmuirea pentru toate limitele parcelelor, anexele gospodărești” a declarat Gabriel Almăjăn, Arhitectul Șef al Municipiului Timișoara.

Sunt detaliate cerințele referitoare procentul de spații verzi – minim 40% din suprafața terenului, la materiale ce vor fi utilizate și cromatica fațadelor. De asemenea, arhitectura clădirilor noi va fi de factură modernă și va exprima caracterul de locuință unifamilială. Se recomandă un regim mediu de înălțime de P+1E. Se interzice realizarea de pastișe arhitecturale sau imitarea stilurilor istorice.

Regulamentele pot fi consultate pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara:
https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=B69F58E5416AFF00C2258825003378FB

Alte subiecte :

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Citește și :