-2.9 C
Timișoara
miercuri 19 februarie 2025

Regiunea de Vest este cuprinsă în rețeaua celor opt centre regionale de dezintoxicare, conform proiectului adoptat ieri în Parlament

Parlamentul a adoptat ieri proiectul de lege care prevede înființarea unor centre regionale de dezintoxicare și recuperare a dependenților în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov. Aceste centre vor funcționa sub coordonarea Ministerului Sănătății și vor fi acreditate de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, conform standardelor internaționale în domeniul recuperării persoanelor dependente de droguri.

Acesta este al treilea demers legislativ inițiat de PNL din pachetul celor referitoare la combaterea drogurilor și îmbunătățirea legislației în acest domeniu, primele două vizând Registrul traficanților de droguri și Legea 2 Mai.

Centrele mari urbane se află în epicentrul acestui fenomen periculos, iar înființarea acestei rețele de opt centre regionale va avea în vedere exact modul în care se dezvoltă fenomenul în plan real. Centrele regionale de dezintoxicare vor răspunde unei nevoi reale, într-un context în care infrastructura pentru tratarea dependenței de droguri în România este inexistentă, o situație de inadaptare a serviciilor medicale și sociale la care autoritățile publice sunt chemate să răspundă cu soluții practice.

PNL Timiș susține implicarea autorităților locale, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara cât și Consiliul Județean Timiș, instituții care pot să propună o linie de cofinanțare necesară pentru ca un astfel de centru să fie înființat în Timișoara ori într-o altă localitate din Timiș. Propunem ca această inițiativă să fie avansată cu prioritate spre dezbatere publică și decizie în aceste consilii, având în vedere că legea adoptată de Parlament prevede că pentru construcţia, înfiinţarea şi funcţionarea centrelor se alocă sume de investiţii şi de funcţionare în proporţie egală, 50% din bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii, şi 50% din bugetele autorităţilor publice interesate, dar și din fonduri din programe de finanţare europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Caravana filmului MENTORII ajunge la Timișoara pe 20 februarie

Publicul intersat de filmul contemporan este invitat să ia parte la o experiență cinematografică inedită. Caravana comediei MENTORII, primul lungmetraj produs de UNTOLD Universe,...

Restaurant cu loc de joacă în Timișoara la Drimoland

De ce să alegi un restaurant cu loc de joacă? Dacă ai copii mici, știi deja că o masă în oraș poate deveni rapid un...

Citește și :