Cu puțină vreme înainte de a-și fi încheiat mandatul de prim-ministru, Dacian Cioloș a acordat un interviu unui post de televiziune central, în care se străduia să ofere câteva detalii interesante despre felul în care ar putea să arate această țară în anii ce vin. Dl Cioloș, a cărui activitate în calitate de lider al guvernului de tehnocrați a fost mai degrabă una discretă, fără realizări spectaculoase, a spus atunci câteva ,,adevăruri” extrem de dureroase și de triste pentru parcursul societății românești din 1989 și până astăzi.
Între altele, aspect pe care îl știm și îl simțim cu toții, pe propria piele, a afirmat că România a pierdut, la mai toate capitolele, mizele importante cu dezvoltarea economică și socială. Lucruri limpezi, vizibile și palpabile precum lama unui cuțit ținut în căușul palmei, care explică eșecul zdrobitor al politicienilor români, aleși prin jocul democratic, în toți acești aproape treizeci de ani de post-comunism.
Întrebat însă care ar fi soluția la suita neîmplinirilor rușinoase ale tuturor guvernelor din această perioadă, Dacian Cioloș a răspuns că partida câștigătoare ar putea fi regândirea și susținerea de către toate partidele importante a procesului de regionalizare a României !
Nu în formula eșuată lamentabil, susținută, cândva, de pateticii lideri ai fostei USL, Antonescu, Ponta, Dragnea, ci într-o manieră diferită, dar care să conducă, în final, la scopul dorit de toată lumea : descentralizarea autentică a României, prin care fiecare regiune de dezvoltare ( care există, ca formă de organizare economică, în prezent) să-și gândească și să pună în practică propriile politici locale, economice și financiare.
Pe cât de adevărat, pe atât de dificil de realizat un astfel de program, acum, în vâltoarea atâtor frământări politice interne ( vezi bătălia – care pe care – pe controlul Justiției, din aceste zile), dar și, privind cu îngrijorare, la derularea unor mișcări de domino la nivel internațional.
Faptul că dl Cioloș, fost și comisar european pe agricultură, a vorbit atunci despre necesitatea repunerii pe tapet a proiectului de regionalizare a României, mi s-a părut, evident, un gest lăudabil. M-am întrebat, însă, de ce a făcut-o atât de târziu, și anume la mai bine de opt luni de la instalarea sa în fruntea guvernului de tehnocrați.
Cu prestigiul și cu buna-credință cu care a fost investit de așteptările românilor la vremea respectivă, și, mai ales, din postura de premier ar fi avut multe cărți în mână, dacă demara efectiv procesul de regionalizare a țării în primele luni ale mandatului său. Nu a făcut-o, din păcate, motivând, la acea vreme, chiar la Timișoara, într-o întâlnire cu presa, că fiind liderul unui guvern nepolitic nu are legitimitatea de a pune în aplicare o întreprindere de proporțiile regionalizării. Pe fond avea dreptate, doar că, plecând de la poziția de atunci, ar fi putut, totuși, să demareze, cel puțin, acest proces. Ar fi dat un semnal fundamental de schimbare – prin reorganizarea statului și a instituțiilor sale total anchilozate și ineficiente de azi – întregii clase politice.
Sunt convins că dacă ar fi făcut-o atunci, nu doar că dl Cioloș ar fi făcut istorie prin ,,proiectul său de țară”, dar ar fi obținut cu siguranță și susținerea unor Dragnea, Blaga, Gorghiu ori Tăriceanu, destul de impopulari, la momentul respectiv, ( ca și astăzi, altminteri!) pentru a se opune proiectului primului-ministru.
Din nefericire, s-a mai pierdut, cu acel prilej, o șansă bună pentru destinul mereu pus la încercare al acestei țări. Poate că, totuși, măcar acum, în anul Centenarului Marii Uniri, se va găsi careva, o minte politică lucidă ( să fie cumva dl președinte Iohannis, care și el a bătut, la un moment dat, monedă pe această temă) regionalizarea țării va deveni o țintă fundamentală pentru viitorii conducători ai nației. Pentru că, dincolo de perorațiile unora, analiști, politicieni, diverși ,,oameni de bine” cum că regionalizarea va însemna federalizarea ulterioară a statului român, (o inepție la fel de mare, precum aceea lansată, la începutul anilor ’90, potrivit căreia Proclamația de la Timișoara ar fi urmărit, între altele, ruperea Banatului și Ardealului de România!) acest deziderat ( deocamdată ! ) ar putea deveni cheia dezvoltării autentice și durabile a societății românești, în următoarele decenii.
Pentru ca procesul regionalizării României să reușească, pe criterii, evident, de descentralizare a deciziilor economice și financiare, și nu de autonomie teritorială, ar fi însă esențial ca și principalii actori politici ai Banatului, înainte de toate, să se implice cu putere și onestitate în susținerea sa.
Observăm, de mai bine de un sfert de veac, cât de mult au avut de suferit Timișul și Timișoara, de pe urma unor decizii nedrepte ale guvernelor centrale ( sau mai degrabă a nepăsării acestora) în raport cu Vestul României.
În pofida faptului demonstrat de toate statisticile și de studiile prezentate de Ministerului de Finanțe ori de INS, că de peste un deceniu această zonă a țării oferă, după capitală, bugetului de stat, sumele cele mai mari strânse din taxele și impozitele plătite de localnici, la nivel național.
În schimb, în raport cu Clujul, Iașiul, cu Craiova, chiar, Timișoara a primit, în toți acești ani, sume derizorii de la centru, cu care nu a reușit să construiască aproape nimic de amploare.
Nicio șosea de centură mai acătării, niciun spital nou, nicio sală polivalentă decentă, absolut nimic notabil !
Prin urmare, dacă vreun om politic adevărat din această țară ( or mai fi și dintre aceștia!) va relansa în spațiul public procesul de regionalizare a României, vom urmări cu atenție ce vor face bravii noștri politicieni locali în perspectiva respectivului demers.
Pentru că – spre știința străveziilor politicieni locali de ieri și de azi – nu de mitinguri de protest, promise în van, avem cu adevărat nevoie, ci de susținerea hotărâtă a intereselor localnicilor, care v-au votat în demnitățile respective, ar fi de bun-simț să vă ocupați în mult-visatele mandate !
Iar regionalizarea, dacă va avea până la urmă loc, ar fi cel mai bun exemplu de luptă politică dusă la baionetă în sprijinul acestui demers care va schimba profund și ireversibil destinele locuitorilor din Banat și nu doar pe ale lor !
Descentralizarea este ultimul pas pentru dezmembrarea Romaniei.
Hai mai repede cu globalizarea aia, nu o mai lălăiți. Noi muritorii de rând am înțeles ideea. Nu mai ne băgați periodic, in tot felul de crize. Românul are totuși capacitatea de a vedea si cine trage cu adevarat sforile si de ce.
Dl. jurnalist, sustineti ca: „În pofida faptului demonstrat de toate statisticile și de studiile prezentate de Ministerului de Finanțe ori de INS, că de peste un deceniu această zonă a țării oferă, după capitală, bugetului de stat, sumele cele mai mari strânse din taxele și impozitele plătite de localnici, la nivel național” si nu este prima data cand faceti o asemenea afirmatie.
Daca tot sustineti (in mod repetat) asa ceva, puteti sa si produceti niste dovezi in sprijunul unei asemenea afirmatii?! Va fi foarte greu sa le gasiti si asta pentru ca toate datele INS si ale Min. Finantelor Publice NU plaseaza Timisul nici pe locul intai la nivel national si nici macar pe locul al doilea. Iar la capitolul „Cine da mai mult la bugetul de stat” va informez ca inaintea Timisului (care, totusi, primeste inapoi 44% din ce a dat), sunt altii care ar trebui sa se planga mult mai tare: Bucurestiului i se mai restituie numai 11%, jud. Constanta doar 14%, iar jud. Ilfov numai 15%. In valori absolute, Timisul a contribuit in 2016 cu 0.233 miliarde EUR (de remarcat ca jud. Caras-Severin, care tot din „regiune” este, unul din juetele foarte sarace, a supravietuit in 2016 primind cadou 0.012 miliarde EUR din banii tarii), in timp ce jud. Constanta a „daruit” tarii 1.004 miliarde EUR (cat TOATE judetele din Banat si din Ardeal la un loc ! ), iar jud. Ilfov 0.458 miliarde EUR. jud. Cluj? Abia pe locul al patrulea, cu 0.244 miliarde EUR.
problema romaniei nu este regionalizarea ci hotii care ne conduc sa nu le spun penali ca se supara .nimeni nu spune nimic de confiscarea averilor obtinute ilicit .
Nu avem în Banat politicieni măreți pentru astfel de proiecte. Sunt mici. probabil că așa au fost selectați, nu știu ce să spun. Ca să argumentez vă dau două exemple Grindeanu Sorin, cel care a acceptat în condițiile știute de toți postul de prim-ministru și apoi cel cu „Timișoara nu e buricul pământului”. Aștia sunt aleșii noștri… 🙁 Deocamdată nu putem mai mult. Încă ceva referitor la Grindeanu; acum când vedem pe doamna pusă în fotoliul de prim-ministru ne putem da mai bine seama de dimensiunea a ceea ce a acceptat acest domn, care a eșuat lamentabil, bătând din picioare pe când i se trăgea jucăria din brațe. Dimensiunea a ceea reprezintă domnul respectiv pentru Banat s-a văzut încă o dată după ce a acceptat postul pe care îl ocupă în prezent. Fiindcă înțeleg că acel post se obține prin numire politică și nu prin concurs. Cam ăștia sunt „bănățenii” noștri de la care dvs. vreți proiecte mărețe precum descentralizarea și regionalizarea. Nu pot mai mult. Poate că așa au fost modelați, așa au fost crescuți politic, la rândul lor și ei modelând pe alții. Nu-i vedeți pe câțiva tinerei ținând trena mai bătrâni pe la conferințele de presă? Norocul mare, cel puțin al celor din Timiș este că orașul este unul mare, bine plasat și centru universitar. Adică se descurcă singur, la fel ca agricultura la sate, care beneficiază de pământuri bune în partea de vest. Cei din Caraș-Severin au noroc că județul trebuie să aibă niște politicieni în frunte. În partea de nord a Banatului, în zona arădeană, e iar avantajul poziției și a pământurilor bune. Nu cred că e vreun merit al politicienilor pentru aceste lucruri. Dimpotrivă, dacă aveam politicieni buni, puteam fi peste ceea ce suntem acum, inclusiv Caraș-Severinul, iar Timișul și Aradul zbârnâiau. Dacă pentru redimensionarea unui pasaj de nici 20m, de la două la patru benzi, se compune o epopee care fragmentar ne este recitată la microfonul conferințelor de presă gen „One Man Show”, vă dați seama că proiecte precum regionalizarea, susținerea unui astfel de proiect prin discursuri clare și ferme, prin atitudine comună a politicienilor din regiune, prin demonstrarea avantajelor ce decurg din el, este ceva de dimensiuni pantagruelice care depășesc dimensiunile capacităților politicienilor din regiune, inclusiv de înțelegere; nu mai vorbesc de lupta pe frontul politic pentru a face adepți, pentru a răspândi ideile, pentru a convinge societatea. Ați auzit cumva ca vreun politician de-al nostru din Banat să scrie vreun studiu în acest sens, să vorbească în vreun interviu despre acest lucru, să aibă un discurs la nivel național în acest sens? Eu nu! Și nici nu întrevăd să apară din pleiada de politicieni umili ai momentului. Nu putem mai mul!Eu sunt consolat. Și nu mai scrieți despre tramvaile ce se rup în două sau despre vaporetto-urile care stau, despre inexistența unei săli polivalente moderne sau a unui stadion nou. Și nici despre drumul pe patru benzi care va trece prin Dumbrăvița și nu pe lângă ea sau despre Gara Mare rușinea Timișorii, sau despre școlile fără apă sală de baie civilizată. Nu mai scrieți nici de spitalele cu gândaci. Scrieți numai de bine. Se zvonește că noua sală polivalentă și noul stadion, se vor construi cât de repede și nu mai târziu de 3021 și vor fi plasate la Hîciaș pentru ca să fie cât mai în centru județului fiindcă ele trebuie să fie accesibile tuturor timișenilor nu numai timișorenilor. Bine gândit, chiar mult mai bine decât la Giroc! Cât de greu ar fi ajuns cei de la Căpăt, de exemplu, sau ăi de la Ficătari, până la Giroc. Hîciașu îi mai aproape și de Homojdia și de Bulza, cred că se vor bucura mult cei de acolo când va fi derbyul ligii a patra ACS Poli și ASU Politehnica, echipele fanion ale Banatului. Dar oare va mai fi Banat atunci?