Record negativ absolut: Peste 18.800 cazuri noi COVID, în România. Care este situația în Timiș

    97

    Un nou record negativ al pandemiei în România! Au fost raportate peste 18.800 de cazuri noi, dintre care 567 sunt în județul Timiș. Aici, rata de infectare este de 10,37, iar autoritățile au reușit să testeze, în ultima zi, 4.200 de timișeni.

    În Timișoara au apărut 241 de noi îmbolnăviri și incidența este de 13,06 la mie, mai mică față de ziua precedentă. Cea mai gravă situație este la Moșnița Nouă, unde rata de pozitivare a ete de 18,03. În spitalele din județ sunt internate 544 de persoane care au COVID, iar 64 de paturi ATI sunt ocupate. Din păcate, șapte bolnavi au murit în ultima și tot atâtea cadre medicale s-au infectat.

    Record sumbru

    Nu mai puțin de 18.863 cazuri noi de coronavirus au fost depistate în ultimele 24 de ore, un nou record absolut de cazuri noi de la începutul pandemiei, la nivel național. În ultima zi s-au efectuat 81.054 de teste – 27.819 teste RT-PCR și 53.235 teste rapide antigen – ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 23,27%, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.
    În ultima zi au fost înregistrate 574 decese de persoane infectate cu COVID-19, un alt record absolut, iar la terapie intensivă sunt internate 1.805 de persoane, alt record absolut până acum în România.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.