Reciclarea și colectarea selectivă, promovate în Timiș, de Ziua Mondială a Mediului

168

Programată săptămâna viitoare, pentru data de 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului va fi
sărbătorită și în acest an în județul Timiș. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș va pregăti, împreună cu noii operatori zonali de salubritate, desfășurarea mai multor acțiuni de conștientizare a populației cu privire la necesitatea colectării selective, precum și a reciclării.

“Avem încredere că timișenii vor da dovadă de responsabilitate, vor înțelege importanța
protejării mediului înconjurător și vor respecta cerințele colectării selective, stabilite prin
Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor (SIMD). Împreună, putem păstra un județ curat”, a sunat îndemnul directorului executiv al ADID Timiș, Romeo Ursu.

“ADID Timiș va acorda, de asemenea, în continuare un accent special promovării
valorilor ecologice în rândul tinerei generații. Astfel, o echipă a Asociației a participat chiar
săptămâna trecută la o lecție de educație ecologică, organizată la Școala cu cls. I – VIII Iosif Ciorogariu din Chișoda. Le-am explicat micuților elevi din clasa pregătitoare și din clasa I modul în care este necesar să se desfășoare colectarea selectivă și am fost bucuroși să observăm că aceștia au fost foarte receptivi. Aceste acțiuni vor continua și în perioada viitoare”, a mai adăugat Romeo Ursu.

Celebrarea Zilei Internaționale a Mediului a fost instituită de Adunarea Generală a
Organizației Națiunilor Unite (ONU) încă din anul 1972.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.