Reacția unui medic când a văzut plicul cu bani de la un pacient: ”Vă arăt fluturașul meu de salariu”

459
spaga doctor

Un medic din Spitalul municipal Carei a returnat un plic cu bani pe care i-l strecurase o pacientă pensionară între actele sale medicale. Gestul medicului şi discuţia pe care acesta a purtat-o cu pacienta sa pe tema „atenţiei” a fost dezvăluită de un alt pacient, martor la incident.

Potrivit presasm, medicul primise actele medicale ale pacientei sale în cabinet şi a observat plicul cu bani abia mai târziu, când a început să le răsfoiască, iar femeia se întorsese în salonul ei.

Doctorul a căutat-o pe bătrână şi i-a returnat plicul cu bani de faţă cu un alt pacient, explicându-i că astfel de gesturi nu sunt necesare.

„Vă arat fluturaşul meu de salariu. În cazul în care pe cuponul dumneavoastră de pensie apare o sumă mai mare decât salariul meu, atunci vă înţeleg gestul. Dar eu, credeţi-mă, sunt plătit pentru munca mea”, ar fi zis medicul, iar persoana care a fost martoră la gestul său, impresionată, a ţinut să-l facă public, fără însă să-i precizeze numele.

„De acest gest de ce nu vorbeşte nimeni. Da, există şi medici cu bun-simţ. Da, avem asemenea medici, doctori la Carei. Sunt mândru că sunt careian”, a declarat martorul, citat de presasm.ro.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.