Răzbunarea 

292

Se trezi buimac din somnul tulburat care-l chinuise întreaga noapte. Visase numai ciudățenii, că-și pierduse toți dinții din față, că nu mai avea niciun ban din zecile de mii de dolari cu care dormea sub pernă, tocmai din spaima de a nu-i fi furați de cineva, peste noapte. 

De fapt, banii aceștia erau ultimii din averea considerabilă pe care o adunase, la un moment dat, și tocmai de asta tremura de frica de a nu rămâne și fără ei. 

Tot ce câștigase în ultimii doi ani de pe urma serviciilor oferite politicianului milionar se evaporase subit. 

Și-a dat seama târziu că mai avea cineva acces la banii dosiți în contul din insula cu nume exotic, de la capătul  lumii. Firește, era vorba de un cont fantomă, dintr-o bancă așijderea din Mauritius, acolo unde mai toți briganzii din politică sau din comerțul cu droguri ori cu carne vie își ascund averile uriașe. 

În pseudo-banca respectivă adunase, numai pentru el, cu câteva luni în urmă, aproape jumătate de milion de dolari. 

„Banii lui”, restul, alte zece milioane, depunându-le tot el, în numele clientului său, politicianul multimilionar, președinte de partid local și fost numărul unu în administrația regiunii din câmpie, vreme de două mandate. 

„Cum am putut să fiu atât de prost, să rămân fără acești bani, de ce mama dracului nu am verificat mereu contul? Am cărat atâta amar de vreme milioanele alea prin lumea largă, ascunși prin toate cotloanele posibile, riscându-mi în fiecare clipă libertatea, ca acum să rămân lefter!”

Și-a dat seama târziu că la contul său mai avea acces omul de încredere al politrucului corupt, ăla care aduna, de fapt, banii murdari pentru banditul din fruntea bucatelor. 

Ăsta m-a curățat de toți banii, vreo 400.000  de dolari, cu totul!”, își făcu socoteala. 

Se uită pierdut prin geamul casei închiriate, de la marginea orașului, și atunci îi încolți în minte gândul răzbunării. 

Își aminti de arma de foc pe care o purtase cu el pretutindeni în timpul în care umbla cu sumele acelea de bani după el. Surâse amar la gândul că obținuse arma în urma demersurilor făcute de politicianul mânjit, care îi spusese doar atât atunci când i-a împins-o, cu forță, către el: 

„Totul e în regulă, bătrâne, ai permis de port-armă, obținut de la prietenii mei din fruntea poliției locale. Cu pistolul acesta te vei simți mai bine, mai în siguranță, la fel vor fi și banii mei…”. 

Nuanța de bătaie de joc din vocea individului fusese evidentă, nu murea insul de grija lui, ci doar de banii săi, care trebuiau să ajungă la timp în conturile din paradisul fiscal. 

Pipăi afectuos arma, socotind că, fiind un om singur, fără copii, divorțat de fosta soție, despre care nu mai știa de ani buni nimic, ar putea să o facă, în cele din urmă. 

Nu lăsa nimic în urma lui, acum când abia împlinise 50 de ani. 

„Sunt ratatul perfect, după mine nu vor mai rămâne decât praful și pulberea. Dacă îmi amintesc bine, singurul lucru care mi-a plăcut pe lumea asta au fost banii. Acum, nu mai am nici măcar această bucurie”, se auzi vorbind cu voce tare.

„Aș putea s-o fac, să-i curăț pe amândoi nemernicii, știu unde locuiesc, știu și când îi pot găsi singuri în locuințele lor cu piscine și terenuri de tenis, de lângă păduricea de la marginea orașului. Cel puțin le voi vedea chipurile îngrozite de frica iminentă a morții, înainte de a descărca gloanțele în trupurile lor. Vor simți că banii furați nu le vor mai fi de niciun folos pe lumea cealaltă, că de ei se vor bucura doar copiii lor, nevestele și amanții acestora, după ce ei vor dispărea!” 

Simți brusc că nu mai are aer și, imediat, deschise larg toate geamurile din locuință. Puse pistolul la locul lui, încercând să se liniștească. Nu era, totuși, un asasin, nu era făcut să ucidă pe nimeni. 

Deodată auzi vocea aceea aspră, de la alcoolul și tutunul consumate zilnic, poate fiindcă și el se simțea singur și neîmplinit, la rândul lui.

Vocea pe care o iubise, totuși, atât de mult, pe când era copil, a tatălui său, în pofida faptului că mâncase destulă bătaie de la el, până în clipa în care plecase de acasă, la liceul din marele oraș din vest. 

„Copile, tu iubești doar banii, de-aia ne furi mereu mărunțișul de prin portofele. Din cauza asta nu se va alege nimic de tine.”

Copleșit de greutatea vorbelor profetice ale bătrânului său părinte, fixă cu privirea telefonul din încăpere și, împins de la spate de o forță invizibilă, formă numărul de telefon, apoi începu să vorbească: 

„Bună ziua, domnule procuror, am hotărât să spun totul. Da, absolut totul. Mă îndrept acum spre biroul dumneavoastră. Vă rog să mă așteptați. Acum închid…”. 

Câteva minute mai târziu, în vreme ce se îndrepta tăcut spre mașină, simți în urechi vocea de mai devreme, aceeași voce, altminteri, care acum nu i se mai părea nici aspră și nici batjocoritoare, ci doar caldă și liniștită.

La fel ca atunci când — să tot fi avut vreo opt ani — tatăl său îl aducea de la meci, purtându-l pe umerii puternici și siguri către casă. 

     

            

LĂSAȚI UN MESAJ