Războiul celor două mutre

356

Între emisfera Celor Care NU Poartă Mască și emisfera Celor Care Poartă Mască nu trece nici umbră de Ecuator. Ci o sârmă ghimpată ce stă să omoare cu fierul în măciulii ruginite! Și un zid mai înalt decât Zidul Berlinului. Și un fluviu de flegmă în care disprețul crește tot mai vâscos peste maluri. Și o graniță mai impenetrabilă decât cea dintre cele două Corei.

Da, de când a izbucnit pandemia și de când măștile ne-au crescut pe figură, iar distanța dinspre Celălalt s-a făcut ca o clisă în care nu mai poți pluti fără grijă, lumea e tot mai nebună. Fiindcă, în loc să vedem nuanțe ale atitudinii față de Covid-19, asistăm la o isterizare în masă ce pare să fi cuprins omenimea. De aproape o lună, de când se părea că pandemia face mici pași îndărăt, fenomenul a început să prindă o tot mai clară consistență politică. Nu numai în România. Lideri de stat — de la Trump, Boris Johnson sau la președintele Bolsanaro al Braziliei — au negat, inițial, că boala există. Sau i-au minimalizat efectele. Unii din ei s-au și îmbolnăvit, iar marți seara Bolsanaro a aflat că și el a fost ales ca pacient a ceva ce părea să fie o ficțiune. Iar instrumentalizarea politică a pandemiei e încă de o cucernică timiditate, în ciuda unor episoade ce tulbură până și persoane cu ultime resurse logice rămase pe creier. Astfel, e greu de înțeles cum, de pildă, ființe înzestrate cu rațiune pot organiza, în plină pandemie, petreceri împreună cu bolnavi de Covid-19. Iar cei ce se pricopsesc cu așa ceva să fie premiați și sărbătoriți de comunitate.

E clar, a recunoaște că virusul nu există, la fel ca a recunoaște că virusul există sunt atitudini care au depășit cu mult instinctul de conservare pentru a se lăfăi, iată, într-o marmeladă ideologică. Evident, nici România nu a scăpat acestei anulări definitive a Piramidei lui Maslow. (Vă reamintesc, Piramida lui Maslow este piramida nevoilor noastre: în ordine descrescătoare, de la nevoile biologice, la siguranță și securitate personală, apoi la nevoi sociale și de apartenență, apoi la nevoia de recunoaștere socială și, în fine, la autorealizare, adică la dezvoltarea personală.) Se pare că nivelul doi, al siguranței personale, a retrogradat în fața nevoii de apartenență la un grup. De fapt, la o religie. Sau la o erezie. A celor care cred că pandemia e un pretext, o minciună pentru ca lumea să fie definitiv îngenuncheată, distrusă. În numele acestei soteriologii (salvări a lumii), fiecare dintre cei care nu cred în Covid-19 e construit, în profunzimea sa, din aceeași plămadă ca teroriștii islamici sinucigași. Numai că secta covidienilor nu conștientizează nici riscul real, nici consecințele biologice. Ei doar se îmbată cu acest rol și se admiră exact așa cum admiră adolescenții personajele dure din jocurile de shooter-ere. Adică de împușcat pe bandă rulantă.

Nu vreau însă, măcar pentru o clipită, să vă spulber încrederea în umanitatea de lângă noi, tot mai tâmpă. Și, ca atare, vă spun că lumea nu e neapărat tot mai nebună, cum scriam eu însumi la început. În 1919, de pildă, în plină pandemie de gripă spaniolă, după ce în SUA au fost impuse carantinarea și purtatul măștii, a făcut valuri, în San Francisco, Liga anti-Mască. Care vedea, și atunci, în mască un simbol al libertății anulate, o cicatrice divină, o jignire. Iar adepții ligii, numeroși, evident, au demonstrat cu un slogan pe jumătate adevărat: „Dumnezeu nu l-a creat cu mască pe Adam”. De ce pe jumătate doar? Fiindcă nu l-a făcut nici îmbrăcat.

1 COMENTARIU

  1. Scuze pentru întrebarea precedentă, nu mai aștept răspuns fiindcă am găsit publicat online editorialul respectiv, cu ajutorul autorului însuși, căruia îi mulțumesc și pe calea asta, precum și dvs încă odată!
    Cu respect,
    M. Decean

LĂSAȚI UN MESAJ