Răsturnare de situaţie în Dosarul Mineriadei din iunie 1990. Ce s-a întâmplat

48

Răsturnare de situaţie în Dosarul Mineriadei din iunie 1990. Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri anularea rechizitoriului şi a dispus restituirea dosarului la Parchetul Militar.

Victimele acelor evenimente sângeroase cred că tergiversarea aceasta este, de fapt, o gură de oxigen pentru fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu, trimiși initial în judecată pentru infracţiuni împotriva umanităţii.

Dosarul Mineriadei a fost trimis în judecată în luna iunie 2017. ”Din acest dosar, practic lipsește cam 80 % din ceea ce s-a făcut în perioada 2005-2007, ei rezumându-se doar la 14 persoane vinovate, care nici pe acelea nu le-au pus corect sub urmărire, adică n-au făcut procedura corect, și atunci, sigur, că un dosar incomplet, judecătorul n-are ce să facă decât să-l dea înapoi. Eu nu-l acuz pe Iepure pentru decizia de azi, eu îl acuz pe Constantin Iepure, judecător de Înaltă Curte pentru că și-a permis să ne țină un an și jumătate, doar el un an și jumătate, în detrimentul acestor oameni care au venit la termene, care au venit cu speranță la Înalta Curte, crezând că în sfârșit li se face dreptate, iar acum află că de fapt avem un rechizitoriu bun de aruncat la gunoi”, a declarat Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie 1989.

Încă de la debutul acestui proces, atunci când dosarul Mineriadei a fost trimis în judecată, avocatul lui Ion Iliescu a invocat mai multe excepții, spunând că procurorii militari care au instrumentat acest dosar nu ar fi respectat procedura și nu ar fi luat la vremea respectivă avizele necesare pentru ca fostul președinte Ion Iliescu să poată fi urmărit penal.

Multe dintre victimele mineriadei din 13-15 iunie 1990 au fost prezente în sala de judecată și s-au declarat revoltate de această decizie, spunând că au așteptat mult prea mult, aproape 29 de ani, pentru ca justiția să facă lumină în acest caz.

sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.