Răsturnare de situație. Cum a murit, de fapt, bărbatul aflat la vânătoare ilegală, la Visag

520

Răsturnare incredibilă de situație în cazul petrecut pe fondul de vânătoare Visag.

Medicii legiști au dat un verdict care a răsturnat ancheta polițiștilor lugojeni. Bărbatul găsit decedat lângă mașină, în noaptea de miercuri spre joi, ar fi murit împușcat. În urma necropsiei s-a stabilit că omul nu și-a pierdut viața în accident, ci din cauza unei plăgi prin împușcare. Oamenii legii fac eforturi să afle ce s-a întâmplat, însă declarațiile nu se leagă.

Polițiștii analizează acum varianta că bărbatul să se fi împușcat accidental cu o armă ce se afla în mașină. Cei doi bărbați care erau în autoturism nu recunosc nimic. Tot în urma cercetărilor a ieșit la iveală faptul că paznicul de vânătoare era un simplu păzitor la o fermă și care nu avea dreptul să îi fugărească pe bărbații aflați la braconaj. Ambele părți susțin în continuare că s-au speriat unii de alții. În urma mai multor percheziții au fost ridicate arme, iar mașina care s-a răsturnat a fost cercetată centimetru cu centimetru. Nu este exclus ca odată cu finalizarea audierilor să existe și rețineri. Oamenii legii au anunțat că au fost luate mai multe probe care vor fi trimise la laborator. De asemenea, mașina va fi supusă unor expertize.

Inițial s-a crezut că bărbatul ar fi murit în urma rănilor suferite după răsturnarea mașinii.

Dramă la vânătoare. O urmărire a unor braconieri s-a încheiat tragic, azi-noapte, în Timiș!

sursa: lugojinfo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.