4.1 C
Timișoara
vineri 12 decembrie 2025

Răspunsul ISC Timiș privind situația de pe strada Piatra Craiului ridică semne grave de întrebare

Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții Timiș, în baza Legii 544, clarificări privind situația de pe strada Piatra Craiului, unde există suspiciuni de nereguli semnificative în privința lucrărilor executate.

În adresa transmisă către ISC, am cerut punctual:
– verificarea concordanței dintre lucrările executate și documentația tehnică aprobată,
– analizarea respectării regimului de înălțime, volumetriei și amplasamentului,
– constatarea eventualelor încălcări ale prevederilor legale în construcții,
– efectuarea unei inspecții pe teren, nu doar o verificare formală la birou.

Răspunsul primit din partea ISC Timiș este, din păcate, un text vag, incomplet și evaziv, care ocolește toate aspectele sesizate. Deși solicitarea noastră a fost clară, instituția s-a limitat la a transmite că „a direcționat solicitarea către alte structuri”, fără a preciza:
– un termen de control,
– dacă se deplasează pe teren,
– o analiză tehnică,
– sau o concluzie privind legalitatea lucrărilor.

În locul unei intervenții concrete, am primit o corespondență birocratică ce nu răspunde la nicio întrebare și nu clarifică niciuna dintre suspiciunile ridicate.

Astfel de practici nu doar că lasă impresia unui refuz mascat de implicare, ci afectează grav încrederea comunității în capacitatea acestei instituții de a controla respectarea legii în construcții — un domeniu în care abaterile pot produce consecințe directe asupra vecinătăților, patrimoniului și siguranței publice.
Inspectoratul de Stat în Construcții trebuie să-și asume asumarea rolul legal de instituție responsabilă cu disciplina în construcții și să nu cocoloșească dezvoltatorii imobiliari ascuzându-le ilegalitățile.

Comunitatea are dreptul la transparență, legalitate și responsabilitate, nu la răspunsuri administrative fără conținut.
Asociația își reafirmă angajamentul de a urmări acest caz până la clarificarea completă a situației și va informa publicul cu privire la toate evoluțiile ulterioare.

Alte subiecte :

Dezbateri cu liceeni în finala concursului „Argument”, ediția a noua, organizat de Facultatea de Drept a UVT

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează în această săptămână Concursul Național de Dezbateri „Argument – Provocări ale dreptului în...

Final de an la Agenția de Dezvoltare Regională Vest | FOTO-VIDEO

Așa cum stă bine unor oameni gospodari ce sunt foarte chibzuiți cu banul public reprezentații ADR Vest au ținut să facă un succint bilanț...

Citește și :