3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Raiul se află la doar câțiva kilometri de Timișoara

Pe o fotografie aeriană și pe o hartă militară întocmită în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de Luftwaffe apare desenată o săgeată către fortificațiile de la Cornești. Acestea se vedeau distinct din aer. În zilele noastre aceeași săgeată trasată de aviatorii germani cheamă turiștii.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș, ne invită să descoperim nordul județului nostru. La destul de mică distanță de Timișoara, în zona cuprinsă între localitățile Cornești-Seceani- Călacea-Satchinez –Hodoni se deschide un mic rai, de plai necunoscut călătorului. Cine a obosit de văzut minuni de peste mari și țări sau pur și simplu caută un loc mai liniștit pentru a petrece câteva ore sau una-două zile, aici găsește tot ce vrea. În fiecare dintre aceste localități și împrejurimile lor, turiștii pot găsi ceva demn de văzut și făcut.

Turismul în aceste locuri poate fi unul de relaxare și nu necesită un mare efort fizic sau financiar. Se poate merge agale, la pas, admirând locuri de o rusticitate greu de găsit în stațiunile prea aglomerate de vilegiaturiști. Totul este simplu și nestricat de cohortele de invadatori moderni.

Se poate face un turism civilizat de weekend, turism istoric, turism de agremement, turism balneo, cicloturism. Acestea sunt doar câteva dintre formele de turism care pot fi practicate în zona propusă. Pornind de la Iarcurile Cornești – cea mai mare fortificație din epoca bronzului din Europa – zonă care oferă iubitorilor de istorie ocazia unei adevărate excursii în timp și care poate fi prezentată, la cerere, de către și cu sprijinul specialiștilor de la Muzeul Banatului, trecând prin Seceani, unde pot fi văzuți vulcanii noroioși, prin Satchinez unde, primăvara, păsările transformă mlaștinile într-un loc minunat, apoi făcând un popas la Conacul de la Hodoni pentru ca ziua să fie încheiată la Băile Călacea, totul poate oferi încântare și experiențe plăcute vizitatorilor. Ca un fapt mai rar, dar de salutat, este prezența unui Infocentru Turistic la Satchinez.

turism ortisoara harta

La Cornești se poate pescui, dacă omul vine cu norocul și răbdarea necesară de acasă. Tot aici se poate face cicloturism și anual, administrația locală susține organizarea biatlonului Iarcuri Trophy Cornești, eveniment care adună sute de oameni din județ, dar și din afara țării.

Tot la Cornești, Muzeul Banatului are un proiect – susținut de APDT – ce ar permite deschiderea unui muzeu în zonă, o atracție permanentă care, în viziunea asociației, ar contribui foarte mult la dezvoltarea și promovarea turismului în această zonă a județului.

conac hodoni

Conacul de la Hodoni poate fi vizitat la cerere și vulcanii noroioși – așa cum s-a promis anul trecut – vor fi marcați în curînd, prin amplasarea unuia sau mai multor panouri pentru ca trecătorii să poată avea repere în ce privește acest obiectiv.

Băile Calacea – cu ștrandul din incintă și apele excelente pentru tratament – poate fi o bună alternativă de petrecere a unui sfârșit de săptămână în zonă.

balta

Cei care aleg să petreacă o zi în această zonă au posibilitatea să mănânce la o pensiune din Orțișoara, la restaurantul de la Băile Calacea sau pot alege să facă un picnic pe dealurile de lângă bălțile de la Cornești.

La Cornești, de circa un secol au început cercetările a ceea ce se pare că este unul din cele mai mari zone fortificate din epoca bronzului. Se estimează că incinta apărată de cele două valuri de pământ ce se mai pot vedea în zilele noastre este de 1765 de hectare. Un al treilea val exterior (sau poate și un al patrulea) a fost distruse aproape în intregime, de-a lungul timpului din cauza agriculturii intensive. Aici u trăit și şi-a apărat bunurile, începând din a doua jumătate a mileniului doi înainte de Cristos, o populație aparținătoare culturii de tip Cruceni-Belegiș. Se pare că acești oameni au făcut trecerea de la epoca bronzului la cea a fierului.

turism ortisoara_4

Doctorul Alexandru Szentmiklosi, de la Muzeul Banatului, promite că la cetatea de la Seceani se vor porni de anul acesta ample cercetări arheologice sistematice. Acestea se vor întinde pe o perioadă lungă de timp.

Un al doilea posibil șantier arheologic ar putea să studieze zona Igrișului și urmele mănăstirii cisterciene de aici.

Iar al treilea sit de luat în seamă pentru studiu ar putea să apară la Opatița, tot la o veche mănastire ce s-ar fi aflat pe aceste locuri.

Toate acestea ar atrage și turistul curios să afle despre vechime acestor locuri. Dar și copii însetați de cunoaștere, însoțiți de dascăli.

turism ortisoara_1

Primarul comunei Orțisoara, Aleodor Sobolu, abia așteaptă să înceapă investițiile la aceste obiective dar nici nu ar vrea să distrugă minunile naturale și istorice din împrejurimi.

Cei ce vor alege să călătorească prin județul Timiș nu vor avea de pierdut nimic în afara caloriilor suplimentare consumate.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :