Punctul de amendă ar putea crește cu peste 75% de la 1 ianuarie

63

Salariul minim brut va creşte de la 1 ianuarie cu 250 de lei, la 2.550 de lei. În mână, cei circa 1,6 milioane de români plătiți cu leafa minimă vor primi 1.524 de lei. Majorarea salariului minim ar putea însemna şi creşterea punctului de amendă.

Astfel, amenzile rutiere s-ar putea mări şi ele din ianuarie, dacă autorităţile nu intervin şi nu mențin punctul de amendă la nivelul actual, în vigoare încă din 2017. Codul Rutier actual prevede că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie.

Totuși, de câțiva ani, valoarea punctului-amendă este plafonată, astfel că, deși valoarea salariului minim a tot crescut, nivelul amenzilor a rămas același. Concret, ultima creștere a amenzilor de circulaţie a avut loc în 2017, când punctul de amendă a fost majorat de la 125 la 145 de lei. Atunci, salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei.

Punctul de amendă a fost plafonat apoi, anual, prin ordonanţe de urgenţă. De la 1 ianuarie, salariul minim brut va creşte de la 2.300 de lei cât este în prezent, la 2.550 de lei.

După lege, asta înseamnă că valoarea punctului de amendă ar trebui să urce cu aproape 76%, la 255 de lei, dacă Guvernul nu decide menținerea nivelului actual. Decizia se va lua, însă, într-o perioadă în care statul are mare nevoie de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.