Dacă vi se pare că PSD-ul și PNL-ul nu mai au nimic împreună și că sunt partide aflate în opoziție, vă înșelați profund.
Cele două mari partide continuă să aibă în subconștientul lor de ucigași simbolici o crimă ratată: „uciderea” lui Băsescu. (Nu vă grăbiți să spuneți că și Băsescu s-a apropiat grețos de PSD fiindcă nu vorbesc de Băsescul de acum, ci de cel de până în 2014.) Dacă tentativa de „ucidere” a lui Băsescu a fost explicabilă ca reflex politic pentru fiecare partid în parte, inexplicabilă și dezastruoasă rămâne coaliția care s-a sudat chiar atunci. Și, evident, motivația celor două formațiuni. În timp ce PNL-ul îl detesta pe Băsescu fiindcă i-a salvat pe liberalii cât de cât onești de lăcomia lui Dinu Patriciu, PSD-ul a profitat de prilej și a pus în practică cea mai toxică strategie de după 1989: aneantizarea Opoziției și, pe cale de consecință, transformarea țării într-o Mare Vacă de Muls.
Cum s-a făcut acest lucru? Prin înființarea USL-ului, o idee care a venit fix la momentul potrivit ca pretext pentru a le oferi hoților din întreaga clasă politică marele confort că pot fura nepedepsiți împreună fiindcă cei care vor veni la putere vor fi tot ei, indiferent de rezultat. Demonizarea lui Băsescu la antene și alte televiziuni nu era decât o strașnică manipulare a prostimii care a întâmpinat cu urale venirea la putere a Hoților. Vă amintiți, liderul informal al PNL-ului din anii romantici ai USL-ului a fost pușcăriașul de mai târziu Relu Fenechiu, iar, ulterior, transformarea grupului Tăriceanu într-un partid satelit al PSD-ului nu a fost decât o consecință firească. Între timp, PNL-ul și-a dat seama că nu va fi mistuit de stomacul hulpav al PSD-ului și că va dispărea în privata istoriei. Prea târziu însă. Alianțele hoțomane din epoca USL continuau cu grație în subteranele politicii. Și poate că dezastrul ar fi fost total dacă nu ar fi existat un mic „amănunt”. Un „amănunt” format din trei litere: DNA. Un DNA care, așa șchiop, chior și ciung cum vor să ni-l prezinte Antena 3 și România TV, isteriza cancerizata clasă politică românească până la demență: aveau totul, confiscaseră totul, dar nu erau la adăpost de Justiție. Iar lucrurile nu au rămas încremenite în proiect, cum se spune în lumea bună culturală, ci continuă în marș triumfal. Fiindcă existența unui adversar politic e chiar esența democrației, PSD-ul a inventat alți dușmani politici imaginari: Soros, multinaționalele, Uniunea Europeană, ambasadele și ambasadorii. Sigur, acești dușmani au un rol mult mai important decât credeți. Mai întâi, ei sunt vinovații pentru neîndeplinirea calendarului de promisiuni din campania electorală. Iar apoi compun decorul perfect al lezării naționalismului grețos cu care Dragnea defilează mai nou: ei nu îi lasă să facă lucrurile minunate pe care le-ar putea face.
Dar, mai ales, cel mai stupid dușman inventat au fost cei doi prim-miniștri demiși! Așa ceva, desigur, va rămâne în Istoria Universală a Infamiei Politice, cum ar fi scris marele nevăzător argentin Jorge Luis Borges. Iar luni, la Congresul extraordinar (era să scriu extrauterin!) PSD, Gabriela Firea a găsit un alt dușman cu totul imprevizibil din pricina căruia nu a făcut nimic pentru București: miniștrii din propriul guvern!
