PSD Timiș, reacție la problemele interne din tabăra liberală. „Dilema PNL: Timișul european sau cel al căruia dă mai mult?!”

76

PSD Timiș nu rămâne impasibil la mișcările politice care frământă tabăra liberală în ultima perioadă. Au și apărut unele reacții ale social-democraților ca reacție la bâlbele liberale (voite ori întâmplătoare) ce fac deliciul adversarilor, gata să vâneze orice greșesală.

„Clientelismul pare să fie criteriul esențial la întocmirea listelor de candidați ai PNL Timiș.
Clar ca lumina zilei, activitatea politică nu are nici o legătură cu meritocrația. După cum arată dezvăluiri chiar din interiorul filialei, “puterea” vine din numărul de contracte încheiate cu fostul primar, actual președinte ales al CJT, Alin Nica, lider interimar al filialei județene liberale și omul care scrie lista, în final.

La vremuri noi tot metehnele vechi, nu? Ceea ce i se reproșa fostului lider, Nicolae Robu, rămâne motiv de reproș și pentru actualul: clientelă, grup de interese, favoritisme în detrimentul unor reale merite, fariseism, toate vechi și la fel de valabile. Lista PNL Timiș pentru alegerile parlamentare este un mix perfect de “clienți” cu interese și contracte cu dedicație, candidați parașutați sau chiar certați cu legea, pe lângă actuali parlamentari sau oameni de partid cu rezultate. Deși nici nu s-a uscat bine cerneala pe decizia de numire în funcția de președinte interimar, Alin Nica își dă arama pe față și se transformă din lider european în <orientat>”, s-au exprimat social-democarații timișeni, prin intermediul unui comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ