0.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Protestatar mort, la 10 zile de la miting: Un bărbat atacat cu gaze în Piaţa Victoriei a decedat

Un bărbat din Teleorman, care a leşinat în urma acţiunii cu gaze lacrimogene a jandarmilor, la mitingul din 10 august, din Piaţa Victoriei, a murit în noaptea de duminică spre luni la spital. Se pare că a suferit o hemoragie internă. Specialiştii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă spun că acesta a refuzat, la protest, internarea în spital.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, poliţiştii din Teleorman au fost sesizaţi de reprezentanţii spitalului din Alexandria cu privire la decesul bărbatului în vârstă de 62 de ani, care s-a simţit rău în urma protestului din 10 august din Capitală, şi au deschis un dosar penal.

„Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi decedat în noaptea de 19 spre 20 august. În această (luni- n.r.) dimineaţă, colegii noştri au deschis un dosar penal. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările se efectuează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman, Teodora Dragole.

Directorul medical al Spitalului Alexandria, Valentina Roibu, a declarat, pentru Mediafax că reprezentanţii unităţii medicale au solicitat deschiderea unei anchete pentru a nu exista vreo suspiciune.

„Am solicitat Serviciul de Medicină Legală şi Poliţia pentru a ridica orice suspiciune, să vedem ce a fost. Nu am avut de la aparţinători nicio solicitare, iar aparţinătorii nu ne-au declarat nouă nimic”, a declarat reprezentantul spitalului.

Ea a adăugat că starea pacientului era una degradată. „Pacientul s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Turnu Măgurele, de acolo, cu vărsături, cu sângerare, cu melenă hematemeză, a fost trimis către spitalul nostru. A fost internat în Serviciul de Terapie Intensivă, unde i s-au făcut toate cele, cu tratament maximal, respectând tot protocolul. În data de 19, a prezentat stop cardio-respirator, care nu a răspuns la manevrele de resuscitare şi s-a declarat decesul. Pacientul era într-o stare destul de critică”, a mai spus Valentina Roibu.

Surse locale au declarat corespondentului Mediafax că bărbatul a leşinat în urma acţiunii cu gaze lacrimogene, la mitingul din Piaţa Victoriei, din urmă cu mai bine de o săptămână. Bărbatul ar fi suferit o puternică hemoragie nazală şi bucală, iar de atunci starea sa de sănătate s-a înrăutăţit.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat, pe Facebook, că după ce i s-a acordat primul ajutor la protest, medicii i-au propus bărbatului transportul la spital, însă acesta a refuzat.

„În urma informaţiilor conţinute în documentele de la intervenţia echipajelor medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat din Piaţa Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanţele SMURD aflate la faţa locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului). Pacientul a declarat echipajelor de urgenţă că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conştient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), şi oxigenare în limite normale (97%)”, precizează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), pe Facebook.

Sursă: ebihoreanul.ro

Alte subiecte :

Citește și :