Propaganda rusă la zi – Interviu cu istoricul Stéphane Courtois

25

Faimosul istoric francez (autor al Cărții negre a comunismului, dar și editor al volumului Discursul istoric rus de la Al Doilea Război Mondial la conflictul ruso-ucrainean) a fost, foarte recent, în România, la Sighet, în calitate de invitat special al ediției jubiliare — 20 de ani — a Școlii de vară. Evenimentul a fost organizat de Fundația Academia Civică, sprijinită de Institutul Cultural Polonez. Dialogul de față a fost realizat chiar în zilele în care s-a derulat această extraordinară „Școală a memoriei”, în luna august.

— Ce face în zilele noastre propaganda sovietică pentru puterea rusă, pentru puterea rusă de acum, desigur?

— Noi nu trebuie să uităm niciodată că Rusia este condusă de dl Putin, un om cu ștate vechi în KGB. El e, totodată, să nu uităm nici aceasta, un specialist în propagandă, dezinformare, manipulare. El a făcut toate acestea și în Rusia, dar, în bună măsură, și în afara țării sale natale. În mod special, împotriva Europei. În acest sens, pentru a-și atinge scopurile, Putin a făcut uz din plin de vechile metode ale propagandei sovietice. Spre exemplu: propaganda antifascistă, cea despre victoria Marii Armate Roșii, despre eliberarea Rusiei, precum și a întregului Est al Europei, de către această teribilă Armată Roșie, și așa mai departe. Pe această linie, există o formulă faimoasă, „Marele Război patriotic”… E un brand iconic. Iar aceasta înseamnă că atunci când vorbeștie de cel de-al Doilea Război Mondial, nu mai vorbești despre 1939, 1940, 1941 până în 22 iunie. Ocolești și reduci istoria, iar pentru această perioadă — 1939–1941, iunie 1941 —, detaliile sunt vitale. Și anume, despre ceea ce Stalin a făcut împreună cu Hitler. „Împreună”, nu împotriva. Noi vorbim despre Pactul Ribbentrov-Molotov, dar uităm un amănunt esențial: au existat două Pacturi, nu doar unul. Este cel din 23 august, numit „de nonagresiune” — în fapt, unul de agresiune —, dar și cel, pe care mai toată lumea îl uită (voit, uneori), din 28 septembrie, după ce au lovit împreună Polonia, numit un „pact al prieteniei și al delimitării frontierelor”.
Domnul Putin continuă, într-o manieră completă, această propagandă de extracție sovietică. Spre exemplu, la jubileul de 60 de ani de la „Marea Victoriei”, el a dat, într-un faimos ziar de la noi, în Le Figaro, o pagină întreagă despre „lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial”. Ca să o spun direct: Leonid Brajnev ar fi putut foarte bine să facă această pagină. Sau oricare alt lider sovietic de referință. Ca să vedeți, Putin însuși atinge „chestiunea Katyn”, dar o face într-un mod foarte neobișnuit, ca să nu spun altfel. El vorbește despre un mic sat care s-a numit așa, Katyn, și care a fost ars de germani în război. Acesta este Katynul lui Putin… Aceasta este una dintre aplicațiile propagandei de care face uz, cu rădăcini temeinice, cum am spus, în propaganda sovietică. Acesta este un fals Katyn; este incredbil cum poate să răstălmăcească lucrurile. Ceea ce vă spun eu acum a fost în 2005. Ceea ce pot să spun mai departe e că nimic esențial nu s-a schimbat în abordarea lui Putin până în zilele noastre. Sigur, am putea pune un accent, așa încât să spunem că Putin are ceva probleme cu revoluția bolșevică, în sensul că Lenin (ale cărui statui sunt peste tot în Rusia, în picioare și la loc de mare cinste — și acestea nu îl deranjează deloc pe Putin) și, mai ales, Troțki, au distrus, cu revoluția lor bolșevică, „Marea Rusie”. Putin ocolește cât poate de mult aceste referințe în liniile sale de prpagandă. Dar, foarte interesant, el nu ocolește referința la Stalin, la „marele Stalin”. La, cum îl indică, „Marele Manager”.

Domnul Putin continuă, într-o manieră completă, această propagandă de extracție sovietică. Spre exemplu, la jubileul de 60 de ani de la „Marea Victoriei”, el a dat, într-un faimos ziar de la noi, în Le Figaro, o pagină întreagă despre „lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial”. Ca să o spun direct: Leonid Brajnev ar fi putut foarte bine să facă această pagină. Sau oricare alt lider sovietic de referință. Ca să vedeți, Putin însuși atinge „chestiunea Katyn”, dar o face într-un mod foarte neobișnuit, ca să nu spun altfel. El vorbește despre un mic sat care s-a numit așa, Katyn, și care a fost ars de germani în război. Acesta este Katynul lui Putin… Aceasta este una dintre aplicațiile propagandei de care face uz, cu rădăcini temeinice, cum am spus, în propaganda sovietică. Acesta este un fals Katyn; este incredbil cum poate să răstălmăcească lucrurile. Ceea ce vă spun eu acum a fost în 2005. Ceea ce pot să spun mai departe e că nimic esențial nu s-a schimbat în abordarea lui Putin până în zilele noastre. Sigur, am putea pune un accent, așa încât să spunem că Putin are ceva probleme cu revoluția bolșevică, în sensul că Lenin (ale cărui statui sunt peste tot în Rusia, în picioare și la loc de mare cinste — și acestea nu îl deranjează deloc pe Putin) și, mai ales, Troțki, au distrus, cu revoluția lor bolșevică, „Marea Rusie”. Putin ocolește cât poate de mult aceste referințe în liniile sale de prpagandă. Dar, foarte interesant, el nu ocolește referința la Stalin, la „marele Stalin”. La, cum îl indică, „Marele Manager”.

— Cum e — indicat spre a fi prezentat ca atare — și Putin!

— Exact. Putin e un „Mare Manager”, ca și Stalin. Stalin, care a pregătit Rusia, URSS de fapt, pentru un al doilea mare război. Logica nu contează aproape deloc în propagandă. Stalin e, ca și Lenin, comunist. Lider al revoluției bolșevice. Comunist până în măduva oaselor. Dar e eficient, mult mai eficient, în propaganda rusă la zi, decât Lenin. Victoria din 1945 justifică orice; ceea ce e problematic la Lenin, cu 20 de ani în urmă, devine acceptabil și perfect utilizabil în 1945. Și Putin se folosește de aceasta din plin. În cazul lui Lenin, e problematic faptul că, dirijând revoluția bolșevică, distruge „Marea Rusie”; la Stalin, vorba e celebră, devine acceptabil că „dacă vrei să faci omletă, trebuie să spargi câteva ouă”.

Da, da. Doar că oamenii nu sunt ouă…

— Bineînțeles. Dar eu explic din interiorul „logicii propagandei”.

Dumneavoastră cum credeți, domnule Courtois: această nouă, de fapt nu foarte nouă (cum o spuneți și dumneavoastră) propagandă rusă face uz de elemente precum „fake news”, „războiul hibrid” și așa mai departe?

— Sunt acolo, în inima ei. Aceasta, și multe altele. Se utilizează aceste tehnici și aceste desfășurări de strategie atât în interior, pentru ruși, cât și — cu narațiuni bine adaptate — în exterior, pentru Occident în special. Am văzut toate acestea în toată splendoarea lor (e un fel de a spune, căci nu e nimic splendid în propagadă ruso-sovietică)  în cazul Ucrainei. Noi, în Franța, avem un foarte puternic lobby pro-rus. Și, de aici, din interiorul acestui lobby, ni se picură mereu predicate precum acestea: „dar Ucraina aparține Rusiei de foarte mult timp”, „Sevastopol e de mult rusesc”, „Europa provoacă Rusia”, „NATO provoacă Rusia”, „Rusia e victimă”. De unde credeți că vin toate acestea? Dintr-o grijă exagerată pentru adevăr? Totul, totul e propagandă rusescă; în versiunea ei pentru export.

Rusia e inocentă, spun aceștia. Și adaugă: doar că „Occidentul cel rău” o provoacă mereu, și ea nu face decât să se apere…

— Exact. Aceasta este logica. Să vă mai spun încă ceva: domnul Putin a creat la Paris un fel de Centrul Cultural Rus. El a obținut permisiunea de a contrui, în centrul Parisului, o mare catedrală ortodoxă. Pe un teren public din capitala noastră, oferit cu generozitate de primarul Parisului, un socialist convins. La început, Putin și oamenii săi au imaginat ceva uriaș, faraonic, incredibil de mare…

— Acesta în sine, fiind un statement! O monumentalizare a puterii rusești într-unul din marile orașe ale Occidentului, în inima lui.

— Da, o mare declarație publică. Doar că lucrurile nu au rămas, din fericire, așa cum a dorit Putin. Iată de ce: Problema — mai ales problema pentru domnul Putin — este că, în Paris, Andre Malraux, pe când a fost Ministrul Culturii, a dat o lege care interzice ca în Paris să fie construite clădiri mai înalte de nu știu câte zeci de metri.

Patul lui Procust pentru Putin…

— Fapt este că Putin a fost constrâns de această legislație să își reducă, de data aceasta, aspirațiile faraonice. A construit, desigur, această catedrală — e acum acolo. Dar pentru cine? Francezii nu sunt decât, în foarte mică măsură, ortodocși. A ridicat-o pentru a spune despre sine, despre Rusia: noi suntem ortodocși. Noi, rușii… Un statement, cum îi spuneți dumneavoastră și cum spun britanicii!

Dialog realizat de Cristian Pătrășconiu

LĂSAȚI UN MESAJ