Scriind aceste rânduri, o fac — măcinat fiind de dezamăgire și chiar de durere — cu gândul la recenta mea demisie din Consiliului de Audit, Guvernanță Culturală și Etică al Asociației „Timișoara — 2021, Capitală Europeană a Culturii”. Pentru că, de mult prea multă vreme, Asociația înființată pentru a gestiona, în numele Municipiului Timișoara, Proiectul Capitalei Europene a Culturii, care ar fi trebuit să se consume în cursul anului 2021, este frământată de tensiuni și lupte intestine, între cei care pretind că acționează în interesul ei și, implicit, al acestui onorant Proiect cultural. Am făcut parte dintre cei care au avut inițial încredere în soluția înființării acestei Asociații, crezând, în mod naiv, că un astfel de vehicul va fi capabil să ducă la bun sfârșit materializarea Proiectului cultural, atribuit Timișoarei în urma unei competiții în care au fost implicate alte trei mari orașe ale României (București, Cluj-Napoca și Baia-Mare). Percepția pe care am dobândit-o între timp este aceea că, astăzi, Asociația „Timișoara — 2021, Capitală Europeană a Culturii” nu mai are nicio șansă să răspundă, în mod eficient, nevoilor pe care le resimte acest Proiect cultural și, implicit, Municipiul Timișoara, pentru ca acest oraș să facă față, în mod eficace, pretențiilor pe care i le ridică titlul atribuit.

Ce anume a împins lucrurile la situația dezagreabilă în care acestea se găsesc în prezent? Cred că răspunsul este ușor de dat. De circa opt ani, finanțarea Proiectului este asigurată, în mod precumpănitor, din bugetul public al Municipiului Timișoara. Aportul mediului de afaceri la finanțarea Proiectului este, în mod categoric, nesemnificativ. Agenții economici locali, care ar fi putut să stipendieze Proiectul, au preferat fie să nu o facă, fie, mai rău, să se apropie de Proiect și de Asociația însărcinată să-l gestioneze, nu pentru a da, ci nutrind speranța că vor lua niște bani prin mijlocirea unor programe pe care să le finanțeze mai sus arătata Asociație. În realitate, tot ceea ce a finanțat Asociația a finanțat, de fapt, Municipiul Timișoara, pentru că această unitate administrativ-teritorială — și nu o altă entitate, publică sau privată, română sau străină — a fost și a rămas finanțatorul absolut al Asociației și, implicit, al Proiectului Timișoara — 2021, Capitală Europeană a Culturii. Pentru cei care nu știu, mai arăt și faptul că acest Proiect nu a beneficiat nici de substanțiale fonduri europene, așa cum am auzit că s-ar vorbi prin târg. Când raportul dintre finanțarea procurată de Municipiul Timișoara, prin propriul buget, și finanțarea pusă la dispoziție de mediul de afaceri sau de alți subiecți implicați în „afacerea Capitalei Europene a Culturii” este de cel puțin 1.000 de lei dați de municipalitate pe lângă un amărât de leu dat de subiectele de drept privat implicate, într-un fel sau altul, în această „afacere”, atunci, pentru mine, cel puțin, lucrurile sunt clare. Privind la acest tablou al finanțărilor, ai impresia că toată lumea vrea să participe la petrecerea pe care o plătește, aproape în exclusivitate, Municipiul Timișoara. Această situație deplorabilă nu e unică în România. De cele mai multe ori, atunci când în țara noastră pui laolaltă niște entități de drept privat (societăți, asociații, fundații, pseudo-investitori) și niște bani proveniți din niște bugete publice, rezultatul la care se ajunge este unul pestilențial și dăunător pentru interesul public. Iată de ce este imperios necesar ca Municipiul Timișoara să se retragă din Asociația „Timișoara — 2021, Capitală Europeană a Culturii” și să-și asume singur gestiunea acestui Proiect.

Mi se va reproșa, de către cei cărora nu le place acest mod de a vedea lucrurile, că sunt potrivnic capitalului privat, că habar nu am de managementul proiectelor culturale și că militez pentru politizarea Proiectului. Îmi permit să le răspund tuturor celor care îmi reproșează sensul propriilor convingeri, după cum urmează: (i) titlul de Capitală Europeană a Culturii, pentru anul 2021, a fost câștigat de Municipiul Timișoara, și nu de Asociația înființată pentru a gestiona Proiectul aferent acestui titlu; (ii) practic, consimțind la înființarea Asociației și aderând la ea, Municipiul Timișoara a înțeles să delege gestiunea Proiectului „Capitală Europeană a Culturii”, acestei Asociații; (iii) cum, astăzi, Municipiul Timișoara, în calitatea sa de principal și precumpănitor finanțator al Proiectului, nu mai poate controla gestiunea lui, el are obligația — nu numai morală, dar și juridică! — de a retrage mandatul anterior încredințat Asociației, de a o părăsi și de a-și asuma, în nume propriu, gestiunea acestui Proiect; (iv) sunt foarte multe alte anterioare Capitale Europene ale Culturii, care au gestionat Proiectul, aferent titlului obținut, direct și nemijlocit, prin administrația publică locală, respectiv prin autoritățile acestei administrații, fără a recurge, în acest scop, la o Asociație de tipul celei care, astăzi, devenind nefuncțională, mai mult dăunează decât folosește titlului și, implicit, Proiectului aferent lui; (v) asumându-și în mod direct gestiunea Proiectului, Municipiul Timișoara nu politizează acest Proiect, așa cum, într-o manieră lipsită de onestitate, pretind cei care militează pentru menținerea Asociației; și aceasta întrucât Proiectul este asumat de Primarul și, respectiv, de Consiliul Local al Municipiului Timișoara, indiferent de identitatea politică a acestui primar și de coloratura politică a acestui consiliu; apoi, este pur și simplu absurd să susții că, atunci când plătește, Municipiul Timișoara o face de pe o poziție de- sau a-politizată, iar atunci când ar trebui să decidă, prin autoritățile administrației sale publice și în considerarea sumelor alocate, i se refuză acest drept, sub scuza neserioasă că decizia ar fi puternic marcată politic; (vi) menținând Asociația, Municipiul Timișoara rămâne implicat într-o relație de complicitate cu această persoană juridică de drept privat (fie ea și declarată de utilitate publică), în dauna intereselor financiar-bugetare ale acestui oraș, interese care sunt și rămân publice; (vii) astăzi, deși joacă rolul finanțatorului prevalent, Municipiul Timișoara a încetat să mai fie membru al Asociației, ajungând în postura de persoană captivă a acesteia, întrucât acest oraș nu mai controlează nici organizarea și nici funcționarea Asociației și, implicit, nici modul în care sunt cheltuiți banii publici, pe care el — orașul — îi pune la dispoziția acesteia; or, o atare situație este de natură a stimula „imaginația” organelor de control ale Curții de Conturi și, poate, a unor procurori, care s-ar putea să-și pună legitime întrebări legate de acest model asociativ — de-a dreptul leonin! — în care unul plătește (precumpănitor) și toți ceilalți așteaptă să primească câte ceva din ceea ce s-a plătit; (viii) partenerul european al Proiectului poate fi convins de această necesară schimbare de abordare, în ceea ce privește gestiunea acestui Proiect, iar dacă acestui partener i se vor arăta cifrele, el va înțelege că asumarea directă a Proiectului de către municipalitate este absolut necesară; (ix) nu în ultimul rând, gestiunea acestui Proiect nu se poate face într-o manieră larg democratică (îmi asum înjurăturile celor care, cu naivitate sau din interes mărunt, cred contrariul), pentru un motiv cât se poate de ușor de înțeles: în condițiile în care finanțarea Proiectului se face, aproape în exclusivitate, de către Municipiul Timișoara, toți ceilalți implicați nu pot pretinde să aibă același cuvânt de spus în gestiunea acestui Proiect, fiind de bun-simț ca cel care nu vrea sau nu poate să plătească să nu primească în sala de spectacole locuri la fel de bune precum cel care și-a plătit biletul cu vârf și îndesat.