6.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Proiect de peste 300.000 euro, implementat în Geoparcul Platoul Mehedinți

Un proiect finanțat prin POS-Mediu, în valoare de 302.878 euro, se implementează în Geoparcul Platoul Mehedinți, a declarat președintele Consiliului Județean (CJ) Mehedinți, Aladin Georgescu.

Potrivit acestuia, obiectivele principale ale proiectului sunt elaborarea Planului de management integrat al geoparcului și a unui studiu de impact necesar promovării strategiei de eficientizare a activităților de conservare a mediului natural.

„Proiectul în cauză — Managementul resurselor biologice și conștientizare publică în Geoparcul Platoul Mehedinți — se derulează în toate cele 17 arii naturale protejate unde a început amenajarea și omologarea a 11 trasee și popasuri turistice și s-a efectuat un inventar cu aproximativ 200 monumentele naturale, culturale și istorice din comunitățile locale situate în perimetrul geoparcului și s-au delimitat rezervațiile naturale”, a precizat Georgescu.

Șeful CJ Mehedinți a mai arătat că prin investițiile respective se urmărește introducerea Geoparcului Platoul Mehedinți în circuitul turistic internațional și protejarea unor specii aflate pe lista roșie a IUCN, pe care se află specii de animale și plante ocrotite la nivel mondial.

Geoparcul Platoul Mehedinți, cu o suprafață de 106.500 hectare, se află în partea de sud-vest a României, în județele Mehedinți și Gorj.

Sursa: DIGI24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Meci greu în etapa intermediară pentru Banat Girls

Alexandria Banat Girls Comloșu Mare începe a doua jumătate a play-out-ului cu o partidă pe teren propriu în fața echipei din...

Citește și :