Proiect ambițios pe Știința; ASU Politehnica va avea o arenă cochetă

117

Finalul de an 2017 aduce o primă veste bună pentru sportul timișorean. Arena Știința va fi practic reconstruită de la zero într-un proiect de milioane de euro aflat în grija Universității Politehnica.

Fanii poliști vor avea peste câțiva ani cu să se mândrească, un stadion cochet și modern pentru că Știința va intra într-un amplu proces de modernizare. Proiectul nu va fi finalizat decât peste doi ani și va demara abia în vară, după încheierea campionatului.

Arena Știința va căpăta o tribună cu o capacitate de 1.600 de locuri, o parcare etajată de 200 de locuri, dar și o clădire ce va cuprinde, vestiare și birouri. Proiectul va fi acoperit din fonduri proprii ale UPT-ului, precum și din alte surse – în total câteva milioane de euro. Construcția va începe peste 6 luni și se va întinde pe durata a doi ani, a anunțat prorectorul Dan Daniel. În prezent se lucrează la realizarea proiectului tehnic.

Asta înseamnă pentru divizionara secundă ASU Politehnica doi ani de exil de pe arena unde3d1-001 se simțea acasă. Iar printre variante se numără arena Electrica dar și varianta Dan Păltinișanu în eventualitatea unei promovări a echipei în Liga I de fotbal.

De numele UPT-ului este legat momentan și un alt proiect important pentru sportul timișorean; sala polivalentă de pe strada Podeanu. Lăsată de izbeliște de ani buni, lucrarea ar putea să fie reactivată după spusele conducerii Politehnicii. În acest proiect alături de UPT este și Primăria Timișoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ