Închideri, tăieri, retrogradări, demolări. Așa începe sfârșitul Horticulturii SA, societate publică de referință, îngropată sistematic de un aparat administrativ care confundă natura cu o piedică și tradiția cu o rușine. Pepiniera de pe Calea Urseni, spațiu simbolic al producției de plante și al profesionalismului horticol, este evacuată. Plantele rămase sunt relocate, temporar, declarativ , pe strada Avram Imbroane. Nu pentru a rodi, ci pentru a fi eliminate discret din calea unui schimb de terenuri care deschide drumul către o dezvoltare imobiliară suspect de grăbită, ce vizează aproximativ 6.000 mp de teren public.

Tradiția se închide, betonul se deschide.
Se pregătește un Plan Urbanistic Zonal, iar zvonurile indică nume sonore din sfera dezvoltatorilor. Nu este doar o mutare de plante, ci o înmormântare cu premeditare. Iar în fruntea alaiului stă chiar primarul Samuel D. Fritz, devenit simbolic groparul trandafirilor.
Ingineri horticoli, cu peste 30 de ani vechime , au fost umiliți profesional: retrogradați, marginalizați, înlocuiți cu trepăduși pereni aduși din grădina usereului. Posturi desființate, plante abandonate, comenzi refuzate, iar terenurile pepinierei, retrocedate și lăsate pradă intereselor obscure. În schimb, orașul cumpără arbori plini de boli din nordul Europei și îi plantează cu pierderi directe de zeci de procente, achiziționați cu 800 de lei și decontați la 500.
Serele sunt dezafectate. Centralele termice tăiate și vândute la fier vechi fără ca banii să mai apuce drumul înapoi și care încă figurează în actele contabile. Așa cum am spus, sunt achiziționate plante fără număr de prin Europa, arbori sunt decontați mai ieftin decât au fost cumpărați, comenzile ferme sunt refuzate, iar lucrările prestate prin grădinile private ale „cunoștințelor” se fac cu muncitori ai Horticultura, cu mașini de serviciu și cu aplauze tăcute din partea unui director mut.

Acolo unde cândva se îngrijeau flori, astăzi se aruncă bulbii nevalorificați și sunt depozitate gunoaiele aduse de la groapa de la Ghizela pe post de compost care a împuțit zona. În loc să fie păstrate și plantate, plantele sunt abandonate. În loc să se cumpere ce e necesar, se cumpără ce trebuie aruncat. Pentru că, în acest necrolog viu, scopul nu e salvarea, ci distrugerea programată.
Iar dacă întrebi, pe ici pe colo, de ce? Ți se spune că „se fac presiuni să eliberăm terenul.” Nu ți se va spune de către cine, dar toată lumea știe cui îi folosește.
Aceasta este realitatea: Horticultura SA este distrusă deliberat, cu complicitatea tăcută a majorității din Consiliul Local Timișoara, fie ei useriști, peneliști sau pesediști. Prin votul lor, prin nepăsare sau obediență, au lăsat ca o societate cu zeci de ani de expertiză să fie jefuită, umilită și lichidată, iar parcurile noastre transformate în pajiști uscate.

Recent a avut loc licitația pentru zona centrală. Horticultura a participat dar a fost descalificată. Motivul? Directorul tehnic, a greșit tarifele. Amatorismul a prins rădăcini în ograda Primăriei Municipiului Timișoara.
Samuel D. Fritz nu va intra în istorie pentru pistele de biciclete care trec fix pe sub geamurile casei lui sau pentru dungile bilingve de culoare galbenă de pe trotuare, ci pentru distrugerea sistematică a unei instituții care întreținea spiritul verde al orașului. A îngropat nu doar flori și sere, ci și demnitatea profesională a unor oameni care au făcut din Timișoara un model european în arta grădinăritului public.