Programul teraselor se va prelungi până la ora 24:00, a anunțat premierul Ludovic Orban

93

Programul de funcționare al teraselor se va prelungi până la ora 24:00, a anunțat prim-ministrul Ludovic Orban. Anterior, terasele puteau funcționa doar până la ora 23:00, conform unei hotărâri a CNSU din 1 august.

„Am avut mai multe solicitări legate de prelungirea programului până la ora 24 pentru terase și mi-am dat acordul. Va exista o decizie, dacă nu cumva a și fost adoptată, a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pentru a prelungi programul până la ora 24”, a spus premierul Ludovic Orban.

Cât privește noile măsuri din starea de alertă, premierul arată că vor fi câteva modificări, dar că sunt „chestiuni mai mici”.

„Altele sunt chestiuni mai mici, legate de prezența la loturile naționale a sportivilor care activează în alte țări – să se permită fără a se aplica regulile de izolare. De asemenea, chestiuni legate de diplomație și de corpul diplomatic”, a adăugat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.