Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 se prelungește până la finalul anului 2023

83

În ședință de Guvern a fost aprobată o Hotărâre ce modifică HG nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile actului normativ, beneficiarii POPAM au posibilitatea de a prelungi durata maximă de execuție a proiectelor până la data de 31 decembrie 2023, fără menținerea condiției de îndeplinire a unui anumit procent reprezentând asistența financiară nerambursabilă autorizată la plată de către Autoritatea de Management aferente operațiunii în cauză.

MADR, prin Direcția Generală Pescuit – Autoritate de Management pentru POPAM, are obligația să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din funcţiile prevăzute de legislația europeană/națională și să ia măsurile concrete pentru asigurarea gestionării judicioase și eficiente a fondurilor europene destinate sectorului de pescuit și acvacultură.

Se are în vedere menținerea unui ritm susținut de implementare a proiectelor, condiție obligatorie pentru creșterea absorbției fondurilor POPAM, cu efect evidențiat în evitarea riscului de dezangajare a fondurilor aferente contractelor încheiate. În acest context, întrucât Programul se află în ultimul an de implementare, se impune adoptarea unor reglementări care să vină în sprijinul beneficiarilor Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 și asigurarea condițiilor unui nivel eficient, flexibil și ridicat de implementare a contractelor finanțate din POPAM 2014-2020 astfel încât să fie maximizată absorbția fondurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.