Programul “Noua Casă” începe de vineri. Cine poate solicita credite şi ce fel de locuinţe pot fi achiziţionate

142
Programul ”Noua Casă” începe vineri, când băncile participante în program primesc dosarele de credit, potrivit estimărilor, peste 18.000 de persoane putând beneficia de împrumuturi, în condiţiile unui plafon de garantare de peste 1, 5 miliarde de lei, scrie news.ro.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunţat joi că a finalizat procedura de alocare a plafoanelor anuale ale garanţiilor care pot fi emise de către băncile participante, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de către fiecare finanţator în anul precedent.
Beneficiarii pot achiziţiona în cadrul programului următoarele tipuri de locuinţe:

  • locuinţe noi, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
  • locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat;
  • alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.

Beneficiarii Programului pot fi persoane fizice ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  • la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţa, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţa, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţa utilă mai mică de 50 mp;
  • achiziţionează în cadrul Programului o singură locuinţă, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară în condiţiile legi;
  • are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.